Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 64 de voturi, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social, care reprezintă prima etapă în reformarea programului de ajutor social și are ca scop stimularea angajării beneficiarilor de ajutor social capabili să muncească, inclusiv includerea în acest program și a muncitorilor zilieri, pentru a spori gradul de activitate legală în rândul acestei categorii de populație. Conform proiectului, Guvernul va stabili anual cuantumul standard pentru venitul lunar minim garantat separat pentru copii și adulți.
O persoană fizică – pensionară a încheiat un contract de arendă cu o gospodărie țărănească (de fermier). Potrivit acestuia, plata de arendă pentru terenul agricol a fost stabilită în formă nemonetară (grâu). După 6 luni după semnarea contractului, persoana fizică a vândut terenul. Ce venituri urmează să declare persoana fizică în Declarația cu privire la impozitul pe venit (CET18)?
Ținând cont de modificările în legislația din domeniul asigurărilor sociale care vor avea impact asupra prezentării dărilor de seamă aferente asigurărilor sociale de stat din 1 ianuarie 2024, atenționăm asupra următoarelor aspecte:
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut astăzi, 03 noiembrie 2022, o întrevedere cu reprezentanții Asociației Business-ului European din Moldova. Discuțiile dintre părți au vizat subiectul implementării Sistemului Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA „MEV”).
Importanța turismului în lume este în continuă creștere. Totodată, se constată și o creștere a deplasărilor în interes de serviciu, precum și a contractelor internaționale de încadrare în câmpul de muncă, încheiate de către concetățenii noștri cu companiile străine. Aceste tendințe sunt asociate cu o creștere a numărului
În Republica Moldova toate mărfurile care trec frontiera vamală sunt supuse declarării prin perfectarea și depunerea unei declarații vamale, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare/de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport de către reprezentantul în,
Începând cu 1 ianuarie 2022, termenul de examinare a cererilor de stabilire a pensiei anticipate pentru carieră lungă, precum și de stabilire/reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă și a celei de dizabilitate constituie 60 de zile de la data depunerii cererii, cu anexarea tuturor actelor necesare, reiterează Casa Națională de Asigurări Sociale. Autoritatea menționează că cererile pot fi depuse în format electronic prin intermediul paginii-web oficiale a CNAS (Accesarea e-Cerere Stabilire pensie, Contul meu; Reexaminarea pensiei ) pentru stagiul de cotizare realizat după stabilirea pensiei) sau la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la domiciliul beneficiarului.
În țara noastră va fi instituit regimul juridic al actului notarial electronic. Prevederea este inclusă în proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (inițiativa „Dezvoltarea afacerilor la distanță în Moldova/Contactless Business in Moldova). Astfel, Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor va fi completată cu un articol nou ce va
Concediul anual plătit este dreptul, garantat de Constituția RM și Codul muncii, la un anumit număr de zile prevăzute anual pentru odihnă și restabilirea capacității de muncă, menținând în același timp locul de muncă (funcția) tuturor celor care lucrează în baza unui contract individual de muncă, indiferent de forma organizatorică și juridică a unității.
Conform prevederilor art. 2 din Legea insolvabilității nr.149/2012, prin procedură accelerată de restructurare se înțelege procedură prin care debitorul,
Clădirile, în care activează instituțiile publice și autoritățile publice locale (de învăţământ, sănătate, cultură, sport, de protecţie şi asistenţă socială, precum şi sediile administraţiei publice), transmise în contul cotelor-părţi valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole, ar putea cădea sub incidența Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr.488/1999 în cazul în care nu se află în evidenţă nici la proprietarii cotelor părţi-valorice, nici la autoritățile publice locale, nefiind determinate drepturile şi obligaţiile între părți, în scopul evitării distrugerii totale sau parțiale a imobilelor.
Pe pagina oficială a Curții de Conturi (în continuare - CC) au fost plasate Rapoartele anuale și de activitate ale Curții de Conturi pe anii 2020 și 2021, prezentate Parlamentului Republicii Moldova și audiate în cadrul ședinței Comisiei de control al finanțelor publice pe data de 15 februarie 2023. Urmare a examinării conținutului Rapoartelor de audit a CC, au fost selectate cele mai
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat a avut astăzi, 12 noiembrie 2021, o ședință de lucru cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Discuțiile dintre părți au vizat subiectul impozitului pe bunurile imobiliare/impozitul funciar, în contextul demarării acțiunilor de recuperare a creanțelor respective de la contribuabilii persoane fizice-cetățeni, în vederea identificării celor mai bune soluții în direcția eficientizării procesului în cauză cu suportul autorităților publice locale.
În conformitate cu art. 277 alin. (1) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar sunt persoanele juridice şi fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova:
La data de 15 august 2024, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală), care prevede abrogarea retroactivă a regimului fiscal al agenților economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.
Ministerul Economiei anunță despre elaborarea unui proiect de lege prin care se propune reformarea SRL-ului. Prin acest proiect se propun intervenții în mai multe acte normative: Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată; Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni; Legea nr. 220/2007privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali; Legea nr. 171/2012 privind piața de capital; Legea nr. 234/2016 cu privire la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare, precum și în Codul fiscal.
Pentru facilitarea procesului de consolidare a terenurilor agricole din cadrul unui câmp sau unei porțiuni din acesta preconizate a fi fâșii forestiere, dar neplantate, aceste terenuri ar putea fi vândute prin negocieri directe, la un preț nu mai mic decât prețul normativ al pământului. Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 57 de voturi, proiectul de lege ce prevede modificarea art. 4 din Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare al pământului.
Tendințele în legislația muncii au fost discutate astăzi în cadrul unui eveniment organizat de Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), la care au participat experți din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice și ai Organizației Internaționale a Muncii (OIM).
Recent a avut loc conferința FINANȚE PENTRU EA: „Crearea oportunităților de incluziune financiară”, organizată de UN Women Moldova, în colaborare cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova și Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru. Un accent important al conferinței a fost prezentarea proiectului „Femei în Finanțe” – destinat
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *