Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Încheierea contractelor de sponsorizare, de donaţie filantropică, precum şi de alte finanțări, inclusiv alocaţii de la instituții bugetare,este deja în sine o realizare pentru beneficiarul acestora. Totodată, îndeplinirea condițiilor contractuale, de rând cu cele statutare, precum şi îndeplinirea cerințelor legislației în vigoare, au o mare influență asupra regimului fiscal privind scutirea de plata impozitului pe venit, dar şi privind obligațiunea de aplicarea TVA referitor la operațiunile ce țin de obținerea finanțărilor de către beneficiar.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de hotărâre de Guvernului privind redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Potrivit documentului, redistribuirea alocațiilor a fost solicitată de unele autorități publice centrale. Astfel, vor fi redistribuite mijloace financiare Cancelariei de Stat (303,1 mii lei), Ministerului Justiției (2814,2 mii lei), Ministerului Afacerilor Interne (60 471,1 mii lei), Ministerului Apărării (4 531,2 mii lei), Consiliului Superior al Magistraturii (1 055,2 mii lei) etc.
Viceprim-ministrul Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu Excelența sa, Ambasadorul Republicii Turcia, Gürol Sökmensüer. Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor moldo-turce, precum și căile de impulsionare ale acestora prin inițierea unor noi parteneriate în diferite domenii de cooperare.
În luna octombrie curent, la Praga, va fi organizată ședința Comisiei interguvernamentală moldo-cehe pentru cooperarea economică, în cadrul căreia vor fi examinate și propuse spre implementare un set de proiecte investiționale, realizate în comun de companiile din ambele state.
Firma X (Beneficiar) implementează proiecte finanțate din granturile, împrumuturile și creditele acordate de către Instituțiile Internaționale de Finanțare (BEI, BERD, CE, BM) care sunt incluse în Lista împrumuturilor și granturilor din contul cărora vor fi importate sau achiziționate mărfuri (lucrări, servicii) scutite de accize, plata taxei vamale, a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, scutite de TVA cu drept de deducere.
În Monitorul Oficial din 12 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 316 din 10 iulie 2019 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Canadei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Documentul are drept scop consolidarea raporturilor economice și investiționale reciproc avantajoase, crearea condițiilor favorabile pentru desfășurarea activității investiționale a agenților economici în ambele țări, reglementarea relațiilor comercial-economice, ceea ce ulterior va avea un impact asupra fluxului investițiilor străine directe în țară, dar și a comerțului bilateral.
În cadrul ședinței Consiliului de administrare al bugetului pentru implementarea Programului ”Promovarea Exportului”, desfășurată la Ministerul Economiei, Vitalie Zaharia, directorul MIEPO, a prezentat raportul pentru primul semestru al anului curent, menționând că au fost organizate 72 de evenimente cu mediul de afaceri, 68 contracte semnate de parteneriat, au fost atrase 3 proiecte investiționale, iar pentru a doua jumătate a anului MIEPO își propune să desfășoare alte 50 de evenimente de afaceri și mai multe acțiuni pentru atragerea investițiilor și promovarea exporturilor.
În conformitate cu HG nr.246, anexa 3, Serviciul vamal (SV) acordă scutirea de accize la vămuirea mărfurilor importate de către beneficiari, inclusiv de către intermediari selectați în urma licitației, destinate realizării proiectelor de asistenta tehnică sau investițională. Care este modalitatea de acordare a scutirii de accize a companiei ce se ocupa de import, comerț cu ridicata și amănuntul a produselor petroliere, care livrează aceste produse unei instituții, ce face parte din proiect de asistenta tehnica?
Republica Moldova ar putea beneficia de un acord de finanțare în sumă de circa $20,87 mil. – credit pe termen lung și $5,537 mil. – grant nerambursabil pentru realizarea proiectului „Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale” (IFAD VIII). Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului propune spre consultare proiectul Decretului Președintelui RM privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de Finanțare dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă. În componența delegației oficiale pentru negocierea proiectului vor fi incluși reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Justiției, Ministerului Economiei și Infrastructurii și Cancelariei de Stat, precum și ai MADRM.
Relațiile economice dintre Republica Moldova și Republica Armenia, dar și posibilitatea implementării proiectelor investiționale bilaterale au fost analizate în cadrul întrevederii dintre ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, și Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în țara noastră, Jivan Movsisyan. De asemenea, părțile au menționat importanța organizării reuniunii Comisiei interguvernamentale moldo-armene pentru cooperare economică, care, în opinia ministrului Brînzan reprezintă o platformă foarte bună pentru un schimb de informații și fortificare a relațiilor comerciale, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Elementele indispensabile pentru realizarea practicilor durabile de gestionare a datoriei de stat, elaborate de către Banca Mondială și stabilite în metodologia DeMPA, instrument de evaluare a performanței managementului datoriei, au fost puse la baza Proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021)”. Acesta a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și este propus pentru consultări publice. Principalul obiectiv al managementului datoriei de stat este de a asigura necesitățile de finanțare ale deficitului bugetului de stat la nivel acceptabil de cheltuieli pe termen mediu și lung în condițiile limitării riscurilor implicate.
Ministerul Finanțelor, în calitatea sa de Punct Național de Contact pentru Control, în comun cu Consiliul de supraveghere publică a auditului, în baza unui Acord semnat între părți, va realiza mai multe acțiuni ce țin de implementarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea Regulamentului cu privire la implementarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională finanţate de Uniunea Europeană.
Ministerul Finanțelor va aloca 100 mii de lei Consiliului raional Soroca și 70 mii lei Consiliului raional Ungheni în vederea susținerii programelor raionale de granturi pentru inițiativele tinerilor la nivel local. Ieri, 23 octombrie 2019, Guvernul a aprobat o hotărâre cu privire la alocarea mijloacelor financiare pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi. Proiectul are ca scop sporirea nivelului de activism civic al tinerilor, inclusiv al celor cu oportunități reduse, prin dezvoltarea mecanismului de susținere a inițiativelor tinerilor la nivel de comunități.
În țara noastră va fi implementat un proiect ce are drept scop consolidarea statutului de drept și responsabilizarea instituțiilor, sporirea securității drepturilor de proprietate și asigurarea echității și corectitudinii în ceea ce privește sistemul de impozitare a proprietății. În ședința de ieri, 10 octombrie, a Guvernului a fost aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de înregistrare și evaluare funciară.
În ultimii 15 ani, Republica Moldova a beneficiat de suport din partea USAID în implementarea proiectelor pentru dezvoltarea a patru sectoare-cheie ale economiei naționale: vinificație, industria ușoară, TIC și turism. La finele anului 2019 a fost realizată o evaluare sectorială a acestor domenii. Studiul conține tablouri de bord bazate pe date statistice din Moldova și, în comparație, din alte țări, pentru a analiza nivelul de competitivitate și traiectoria de dezvoltare a țării, include și o analiză SWOT pentru fiecare dintre industrial vizate, oferă modele de avantaje competitive, precum și recomandări pentru fiecare sector.
Indicele prețurilor de consum menținut în limita de 5,7%, exportul de produse majorat cu 9,4%, crearea a 300 de afaceri noi și circa 900 de locuri de muncă prin programele de stat pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii sunt obiectivele ce se conțin în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 (în continuare – Plan). Documentul a fost aprobat de Executiv și publicat în „Monitorul oficial”. La compartimentul dezvoltarea economică durabilă Planul mai prevede elaborarea și aprobarea în perioada vizată a trei programe noi în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;
Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a decis să includă 12 companii cu capital străin în lista proiectelor investiționale de importanță națională.
Alocarea mijloacelor financiare din sursele Fondului Ecologic Național pentru proiecte ce țin de organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică și propagarea cunoştinţelor ecologice nu constituie ajutor de stat, în sensul art. 3 al Legii cu privire la ajutorul de stat, potrivit deciziei Consiliului Concurenței nr. ASO-71 din 17 octombrie 2019. Măsura respectivă ce constă în alocarea de resurse financiare pe perioada anilor 2011 – 2018 a fost raportată de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
La sfârşitul lunii aprilie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au constituit $2,291 mlrd. şi s-au majorat în decurs de o lună cu $34,78 mil. Potrivit BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *