Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Exemplu: Compania „X” a închiriat un spațiu comercial şi, în conformitate cu contractul de arendă, efectuează reparație şi pregătirea spațiilor din cont propriu (pe cheltuiala locatarului).
Studiu de caz: Persoana fizică X, cetățean și rezident fiscal al Republicii Moldova, a obținut în anul 2020 venituri din locațiunea unui apartament în străinătate, care îi aparține cu drept de proprietate, în sumă de trei mii euro. Urmează a fi declarate aceste venituri și în Republica Moldova? Potrivit prevederilor alin. (1) art.14 din Codul fiscal, obiect al impunerii cu impozitul pe venit pentru persoanele fizice rezidente cetăţeni ai RM care nu desfăşoară activitate de întreprinzător îl constituie venitul din orice surse aflate în afara RM pentru activitatea în RM, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, precum și venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara RM.
În practica agenților economici deseori survin situaţii, când angajaților, fie cu ocazia sărbătorilor, fie sistematic (lunar, trimestrial), în temeiul regulamentului intern, li se oferă cadouri, inclusiv prime în formă nemonetară. În momentul de față a rămas nemodificată prevederea de la pct. 12 din Anexa nr. 3 la Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999 (în continuare – Legea 489/1999), conform căreia nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – ASSO) aferente sumelor ce constituie valoarea cadourilor (premiilor în obiecte) primite de către angajaţi sau de către foștii angajaţi la locul de muncă de bază.
Potrivit art.465 din Codul civil, drepturile reale asupra bunurilor imobile se constituie, se transmit, se grevează cu alte drepturi reale numai prin înregistrare în registrul bunurilor imobile, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condiţiile
Salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea muncii prin cumul. Contractele individuale de muncă (CIM) prin cumul pot fi încheiate cu unul sau mai mulţi angajatori, dacă aceasta nu contravine legislaţiei în vigoare.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat, prin Ordinul nr. 159 din 1 martie 2021, modelul legitimaţiei de serviciu a inspectorului de muncă. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial din 12 martie curent. Pe reversul legitimației este înscris un extras din Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii (art.8), ce se referă la drepturile inspectorului. Astfel, inspectorul în exerciţiul funcţiunii, la prezentarea legitimaţiei de serviciu, este în drept: să pătrundă liber, la orice oră din zi sau din noapte, fără informarea prealabilă a angajatorului, în locurile de muncă, în încăperile de serviciu şi de producţie;
Contribuabilul „X”, înregistrând restanţe faţă de bugetul public naţional, a depus cerere la organul fiscal privind modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare. În scopul asigurării stingerii acesteia, contribuabilul a propus în gaj organului fiscal un bun mobil care îi aparţine cu drept de proprietate, precum şi un bun imobil ce aparţine cu drept de proprietate entităţii „Y”. Poate beneficia contribuabilul „X” de modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin eşalonare?
Persoanele juridice și persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau se ocupă cu prelucrarea și/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize
În totalul întreprinderilor cu capital de stat din țara noastră sunt incluse 173 întreprinderi de stat cu valoarea patrimoniului de stat de 6 20 012 825,7 mii lei și 72 societăți comerciale cu capital de stat, cu valoarea patrimoniului de stat de 19 080 869,6 mii lei.
În țara noastră urmează a fi creat un parc de tehnologii avansate. Legea nr. 206 din 10 iulie privind reglementarea regimului special de creare și funcționare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”.
Întreprinderea „X” preconizează să înregistreze o nouă subdiviziune pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru a gestiona inițierea activității, administrația decide să delege 2 angajați, cărora întreprinderea se obligă să le achite diurna și să le asigure cazarea în acea localitate, prin luarea în locațiune a unui spațiu locativ de la o persoană fizică. Va constitui drept sursă de venit sau facilitate pentru salariați, cazarea oferită de către angajator? Se vor admite spre deducere cheltuielile menționate?
Utilizarea surselor regenerabile de producere a energiei reprezintă o tendință care capătă amploare atât la nivel internațional, cât și național. Dezvoltarea sectorului respectiv este în plină expansiune în contextul inovațiilor realizate în domeniul energetic, precum și din perspectiva aspectelor benefice pentru mediul înconjurător și necesitatea asigurării unui viitor durabil. Republica Moldova dispune de resurse energetice regenerabile și își orientează eforturile spre dezvoltarea sectorului respectiv. În acest sens, un pas semnificativ a fost adoptarea Legii nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, care a intrat în vigoare la data de 25 martie 2018
Prin Legea nr. 214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025) au fost operate modficări și la Codul vamal. În continuare oferim o sinteză a acestor modificări.
Modul de constituire și înregistrare a gospodăriilor țărănești (de fermier) și de aplicare a legislației fiscale pentru impozitarea veniturilor gospodăriilor țărănești (de fermier) poate fi consultat în următorul GHID, publicat de Serviciul Fiscal de Stat pe pagina web.
Obligația impozitării venitului obținut de persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) (în continuare – locațiune) proprietatea imobiliară este stabilită în art. 18 lit.d) din Codul fiscal (CF). Aici menționăm că, în funcție de statutul locatarului, cota impozitului, dar și modul de declarare a impozitului pe venit obținut din locațiune, diferă. Pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a celor expuse în continuare, reiterăm reglementările actelor normative în vigoare.
Ce constituie obiect al impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare și cine sînt subiecții acestuia? Urmează a fi scutite de plata impozitului pe bunurile imobiliare pentru terenurile agricole persoanele de vârstă pensionară?
În baza unui contract de leasing operațional, compania rezidentă (locator) a transmis în locațiune un utilaj în folosul unui nerezident (locatar) pe un termen de 3 ani. La momentul transmiterii către nerezident (locatar) utilajul a fost plasat în regimul vamal de „export temporar” la valoarea de 50 000 euro conform declarației vamale.
Constituirea, dar și dezvoltarea parcurilor industriale se va realiza în baza unui program de stat, ce presupune finanțare anuală din bugetul de stat, având ca scop susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.
La cererea scrisă a salariatului care a prestat munca în zi de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul poate (este în drept, dar nu este obligat) să-i acorde o altă zi liberă care nu va fi retribuită. În tabelul de mai jos găsiţi normele juridice în vigoare cu privire la garanţiile acordate salariaţilor pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare. Pentru încălcarea cerințelor legale privind efectuarea muncii în zilele de sărbătoare nelucrătoare poate fi aplicată sancţiunea sub formă de amendă în cazurile şi în limitele prevăzute de legislaţie.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *