Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La Chișinău au avut loc Forumul oamenilor de afaceri „Moldova-Belarus” și Bursa de cooperare și contact, în cadrul cărora participanții au examinat probleme ale extinderii relațiilor economico-comerciale între ambele țări, au convenit asupra parteneriatului pe termen lung și livrărilor reciproce de diverse mărfuri, informează Noi.md.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
Pot fi comercializate cu amănuntul produsele petroliere principale prin intermediul stațiilor de alimentare de tip container? Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) promovează politica unitară a statului pe piața produselor petroliere prin licențierea, reglementarea şi controlul activității participanților la această piață în conformitate cu Legea privind piața produselor petroliere nr. 461-XV din 30 iulie 2001 şi cu alte acte normative (a se vedea Regulamentul de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, aprobat prin HG nr. 1117 din 22 august 2002).
Firma noastră a prestat servicii unui nerezident al Republicii Moldova, locul prestării acestora, conform prevederilor art. 111 din Codul fiscal, este Republica Moldova. Totalul valorii impozabile depășește suma de 100 000 lei. Factura fiscală eliberată se supune înregistrării obligatorii de către noi în Registrul general electronic al facturilor fiscale. Cum trebuie se procedeze firma noastră, dacă cumpărătorul nerezident al Republicii Moldova n-are codul fiscal al Republicii Moldova? În conformitate cu prevederile art. 1181 din CF, factura fiscală eliberată, ce corespunde cerințelor menționate la acest articol, se supune înregistrării obligatorii de către furnizor în Registrul general electronic al facturilor fiscale (RGEFF).
Dragi cititori, suntem în preajma Anului Nou, când fiecare dintre noi își face o retrospectivă a realizărilor anului ce trece. Echipa Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD” pe parcursul anului 2017 a reușit să facă multe lucruri frumoase dar și utile pentru cititorii săi.
Un proiect prin care se propune reglementarea procedurilor comercializării bunurilor imobile, prin învestirea Serviciului Fiscal de Stat cu atribuţii de comercializare a categoriei de bunuri menționate, este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Potrivit notei proiectului, scopul acestuia constă în majorarea încasărilor la bugetul de stat.
Во исполнение положений ч. (2) ст. 11 Закона о бухгалтерском учете № 113-XVI от 27 апреля 2007 г. (по¬вторное опубликование: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014 г., № 27-34, ст. 61), с последующими изменениями и дополнениями, и подп. 11) п. 9 Положения об организации и функционировании Министерства финансов, утвержденного Постановлением Правительства Республики Молдова № 696 от 30 августа 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017 г., № 329-801, ст. 801), и в соответствии с положениями Налогового кодекса № 1163-XIII от 24 апреля 1997 г. (повторное опубликование: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, специальный выпуск от 8 февраля 2007 г.), с последующими изменениями и дополнениями, и п. 3 Постановления Правительства № 294 от 17 марта 1998 г. о выполнении Указа Президента Республики Молдова № 406-II от 23 декабря 1997 г. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 1998 г., № 30- 33, ст. 288), с последующими изменениями и дополнениями, ПРИКАЗЫВАЮ:
1. (28.21.55) În ce perioadă fiscală cumpărătorul are dreptul la trecerea în cont a sumelor TVA pentru energie electrică, energie termică, gaz natural, servicii de telefonie, servicii comunale?
Peste 300 de mii de moldoveni au declarat ca în următoarele 12 luni intenționează să cumpere materiale de construcție sau decor. Nici telefoanele mobile sau electrocasnicele nu lipsesc de pe lista de cumpărături a acestora, arată noul studiu al Biroul de Audit al Tirajelor si Internetului (BATI) pentru ianuarie 2017.
De către cine urmează a fi eliberată factura fiscală în cadrul comerțului electronic, în contextul unui contract de mandat? Este obligatorie utilizarea MCC cu eliberarea bonului de casă (bon fiscal) de către intermediarul în comerțul electronic, inclusiv în cadrul unui contract de mandat în cazul efectuării de către cumpărător a plății pentru mărfuri cu cardul bancar?
În cadrul licitațiilor cu strigare, desfășurate în perioada 27 – 31. 03.2017 pe piața reglementată (Bursa de Valori) a fost adjudecate acțiuni proprietate publică de stat din următoarele societăți comerciale: Î.M.«Glass Container — 28 928 823,00 lei, S.A. „Floare-Carpet” — 44 169 612,00 lei, S.A. „Fabrica de unt și brânzeturi din Vulcănești ”InLav” — 216,85 lei, S.A. ”Autoservice din Pîrlița” — 692,40 lei, S.A. de achiziții și desfacere a producției agricole ”Livada” — 268,00 lei, S.A. ”Agromec-Zăbriceni” — 5,80 lei, S.A. pentru aprovizionare și desfacere ”Agroindservice” — 42,00 lei.
Persoana fizică cetăţean a vândut unui agent economic un bun imobil anterior procurat de la un alt agent economic. Care sunt documentele ce urmau ambii agenți economici să elibereze persoanei fizice și care vor fi consecințele în cazul lipsei acestora?
La sfârşitul lunii aprilie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au constituit $2,291 mlrd. şi s-au majorat în decurs de o lună cu $34,78 mil. Potrivit BNM, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată:
Moldova este în continuare una dintre principalele pieţe de desfacere a produselor lactate ucrainene, al căror export în primul trimestru a constituit 25,7 mii de tone în valoare de $ 43,6 mil.
Firma „X” prestează servicii de dare în locațiune a spațiilor comerciale persoanelor fizice și deținătorilor de patente. Este obligatorie eliberarea facturilor fiscale pentru asemenea servicii? Avem dreptul să facem trimitere la prevederile art. 117 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal?
Conform prevederilor art. 209 din Codul fiscal, pentru a organiza comercializarea bunurilor, expertul transmite Serviciului Fiscal de Stat dosarele loturilor de bunuri. Referitor la operaţiunea de predare-primire se întocmește un proces-verbal.
În cazul în care cumpărătorul (persoană fizică sau juridică) solicită eliberarea facturii fiscale la mărfurile livrate cu amănuntul în locurile special amenajate, furnizorul subiectul impozabil cu TVA este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală? Potrivit art. 117 alin. (1) din CF, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul țării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză.
În ultimii ani în Republica Moldova au fost răspândite contracte de cesiune a creanțelor. De multe ori aceste contracte, deşi au fost denumite de cesiune a creanțelor, în realitate au luat forma camuflată a altor tipuri de contracte de drept civil.
Potrivit art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, în redacţia Legii nr.281 din 16 decembrie 2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27 decembrie 2016, nr. 472-477 (5905-5910)) sunt scutite de TVA activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *