Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Vineri, 28 aprilie anul curent au intrat în vigoare modificările și completările la Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională și locală (Fond), aprobat prin HG nr. 152/2002, scopul cărora este eficientizarea gestionării mijloacelor financiare și reglementarea aspectelor ce țin de evidența și controlul utilizării resurselor Fondului.
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în
Pentru menținerea forței de muncă calificate și atragerea de noi specialiști, angajatorii au tendința să diversifice pachetul social acordat salariaților, prin oferirea diverselor facilități, cum ar fi:
Sporirea eficienței, performanței și transparenței finanțelor publice și realizarea criteriilor pentru aderarea la UE – este obiectivul general al Strategiei de dezvoltare a managementului finanţelor
Crearea/integrarea şi menţinerea registrului electronic în scopul identificării inventarierii, actualizării programelor şi a planurilor de acţiuni asociate care utilizează achiziţiile strategice (aspecte sociale, mediu, inovare și performanță), organizarea programelor de formare pentru crearea unui corp de profesioniști în achiziții, crearea și menținerea
Legislatia națională și anume art.5 pct.5 din CF stabilește că rezident este: a) orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos: i) are domiciliu permanent în Republica Moldova, inclusiv:
Termenul de determinare a obiectelor impunerii deținute sau dobândite de către contribuabili persoane fizice cetățeni, ce urmează a fi incluse în baza de calcul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare, ar putea fi transferat de la 31 mai la 31 martie. Proiectul de lege pentru modificarea art. 282 din Codul fiscal ce stabilește termenele achitării impozitului pe bunurile imobiliare, a primit aviz pozitiv din partea comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Membrii comisiei au menționat că prevederile acestui proiect ar putea fi puse în aplicarea începând cu anul viitor. Menționăm că Executivul se va expune asupra proiectului în ședința de astăzi, 30 martie curent.
29.1.8.23 Care este regimul fiscal aplicat de rezidenţii zonelor economice libere în cazul în care aceştia fac parte din businessul mic şi mijlociu şi ar putea fi trataţi ca subiecţi ai SIMM? 29.1.7.3.25 Urmează a se reține impozitul pe venit la sursa de plată, în cazul repartizării plăților de lichidare asociaților/acționarilor/membrilor/fondatorilor entității, avînd în vedere că întreprinderea se află în proces de lichidare?
Mama a oferit fiului său procură pentru gestionarea apartamentului. Acesta a decis să-l transmită în locațiune. Cum procedăm:
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) amintește că persoanele care sunt obligate să se asigure în mod individual, o pot face beneficiind de facilități esențiale la achitarea primei de asigurare, până la 31 martie. Persoanele care nu sunt angajate în câmpul muncii sau care s-au concediat recent și
În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul fiscal, obiecte impozabile constituie: a) livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; b) importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;
Compensarea cheltuielilor pentru funcționarii publici, persoanele cu funcții de demnitate publică precum și pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în instituțiile medico-sanitare publice,
Casa Națională de Asigurări Sociale reiterează importanța înregistrării tuturor participanților în sistemul public de asigurări sociale. Înregistrarea corectă și în termen a plătitorilor de contribuții la BASS permite exercitarea deplină a drepturilor
Serviciul Fiscal de Stat anunță că în contextul operării modificărilor în Ordinul IFPS nr.1603 din 20.12.2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) şi a instrucţiunii privind modul de întocmire şi prezentare a acesteia, prin Ordinul SFS nr. 60 din 03.03.2023 cu privire la modificarea unor ordine (în vigoare din 08.03.2023), sunt efectuate ajustări ale Formularului TL 13 din cadrul SIA „Declarație electronică”
Conform prevederilor art. VII pct. 78-87 din Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, au fost operate modificări aferent taxelor locale și anume: · a fost aprobată cota maximă a taxelor locale; · a fost abrogată taxa pentru parcaj, subiecţi ai căreia erau persoanele juridice sau fizice posesoare de autovehicule, care utilizează parcajul;
În ce cazuri urmează cetățeanul Republicii Moldova să declare și să achite un impozit pe venit din sursele obținute peste hotarele RM? În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din CF, obiect al impunerii cu impozitul pe venit pentru persoanele fizice rezidente cetățeni ai Moldovei îl constituie: b) venitul din orice surse aflate în afara RM pentru activitatea în RM, cu excepția deducerilor și scutirilor la care au dreptul, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni ai RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător;c) venitul din investiții și financiar din orice surse aflate în afara RM, obținut de persoanele fizice rezidente cetățeni ai RM care nu desfășoară activitate de întreprinzător.
Odată cu elaborarea și adoptarea Legii nr.232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (în continuare - FGDSB), în calitate de persoană juridică de drept public, i-au fost atribuite noi competențe și atribuții, printre care se evidențiază – administrarea Fondului de rezoluție bancară, scopul
Obiect al impunerii cu taxa pentru folosirea subsolului îl constituie spaţiile subterane folosite în scopul construcţiei obiectivelor subterane, precum şi construcţiile subterane exploatate de către subiecţii impunerii (art. 312 alin. (1) din Codul fiscal).
Conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova sunt subiecți ai impunerii cu impozitul pe venit. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol prevede că subiecţii impunerii sunt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.
În ultimii ani, aspectele ce țin de cuantumul taxelor locale și modalitatea de stabilire a acestora în Republica Moldova reprezintă un subiect de mare interes, ce stârnește discuții aprinse între autoritățile de stat și mediul de afaceri. Date fiind obiectivele principale ale politicii fiscale pentru anul 2021, enunțate recent de Ministerul Finanțelor, ne așteptăm ca nici anul acesta să nu constituie o excepție.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *