Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Performanța financiară a Asociațiilor de Economii și Împrumut (în continuare – AEÎ) constă din structura indicatorilor bilanțului și relațiile dintre veniturile și cheltuielile ei în situația de profit și pierderi. Astfel, în acest compartiment vor fi descriși indicatorii ce exprimă structura bilanțului,
În conformitate cu art.3 alin.(1) al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017 (în continuare – Legea nr.287/2017), documentul primar reprezintă confirmare documentară care justifică producerea faptelor economice sau care acordă dreptul de a le efectua (produce); certifică producerea unui eveniment. Potrivit prevederilor art.11 alin.(1), (3) și (4) din Legea prenotată, faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare. Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării (producerii) faptelor economice, iar dacă acest lucru este imposibil – nemijlocit după efectuarea (producerea) faptelor respective, cu utilizarea formularelor tipizate de documente primare aprobate de Ministerul Finanţelor şi alte autorităţi publice sau poate elabora şi utiliza formulare de documente primare, aprobate de conducerea acesteia, ținând cont
Începând cu perioada de gestiune 2020, entitățile-mamă ale grupurilor mari de entități, precum și ale celor mici și mijlocii în cazul în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public, în conformitate cu prevederile stipulate în art. 27 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) și pct. 12 din Standardul Național de Contabilitate (SNC) „Prezentarea situațiilor financiare consolidate” (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 93/2019 cu modificările ulterioare) sunt obligate să întocmească și să prezinte bilanțul consolidat, situația consolidată de profit și pierdere și nota explicativă la situațiile financiare consolidate.
Sectorul comerțului informal O problemă comună, adesea citată ca o problemă majoră în eficacitatea controlului evaluării, este sectorul comercial informal. Comerțul informal activează la diferite niveluri: de la mici întreprinderi individuale care tranzacționează mărfuri locale peste hotare până la operatori de rețele mai mari care realizează tranzacții în mai multe țări. În sensul prezentului articol „comerț informal” cuprinde, în principal, importatorii cu următoarele caracteristici esențiale: • tranzacții efectuate, de regulă, în numerar;
Dacă în aria terenului din care urmează a fi extrase minerale utile nimerește un lot ce aparține unei entități agricole ocupat cu culturi de câmp, atunci prin hotărâre de Guvern sau prin decizia administrației publice locale, poate fi atribuit entității cu activitate extractivă pentru a extrage resursele minerale aferente. Această atribuire este posibilă cu condiția recuperării pierderilor agricole pe care le suportă proprietarul terenului atribuit. Perioada pe parcursul căreia este atribuit terenul din care entitatea respectivă intenționează să extragă resurse minerale poate să cuprindă:
În sensul restituirii amenzii penale, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a reiterat poziția Serviciului Fiscal de Stat (SFS) precum că, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul fiscal (CF), prezentul cod reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce privește impozitele și taxele de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale. Iar, în corespundere cu prevederile alin. (3) al CF, noţiunile și prevederile prezentului cod se aplică în exclusivitate în limitele relațiilor fiscale și ale altor relaţii legate de acestea.
În primul semestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, producția industrială (serie brută) a fost mai mare cu 13,1%, pe fundalul reducerii indicatorului în ianuarie-iunie 2020 față de aceeași perioadă a anului 2019 cu 7,0%, anunță Biroul Național de Statistică. Doar în luna iunie curent, producția industrială s-a majorat față de luna iunie 2020 cu 20,4%. Majorarea producției a fost cauzată de creșteri în industria extractivă (+18,1%), în industria prelucrătoare (+21,6%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+8,7%).
Prevederile Regulamentului privind gestionarea bateriilor și acumulatorilor și deșeurilor de baterii și acumulatori (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 586/2020, au intrat în vigoare la 28 februarie 2021. Scopul Regulamentului este prevenirea sau reducerea impactului asupra mediului înconjurător și a sănătății populației, precum și punerea în aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, care stabilește resposabilitatea extinsă a producătorului.
Interviu cu Patrik Berglund, expert din cadrul Agenției Fiscale Suedeze, referitor la rezultatele scontate ale proiectului de cooperare dintre Agenția Fiscală Suedeză și Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova. - Domnule Berglund, acum trei ani ați devenit reprezentat al Agenției Fiscale Suedeze în cadrul Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova, contribuind la implementarea proiectului de cooperare dintre autoritățile fiscale ale țărilor noastre. Impactul general urmărit de Proiect a fost creșterea veniturilor fiscale, îmbunătățirea mediului și condițiilor de lucru, sporirea eficienței, echității, corectitudinii, integrității și profesionalismului în deservirea contribuabililor, personal bine instruit și informat. În opinia Dvs., a fost atins scopul și care au fost cele mai mari provocări în realizarea acestuia?
Controlul fiscal reprezintă o metodă specială de asigurare a legalității, fiind reglementat de următoarele acte normative de bază: Codul fiscal (în continuare – CF), Legea pentru punerea în aplicare a titlului V al CF nr.408/2001, Constituţia RM.
În conformitate cu art.3 alin. (1) al Legii contabilității și raportării financiare nr.287/2017 (în continuare – Legea nr.287/2017), documentul primar reprezintă confirmare documentară care justifică producerea faptelor economice sau care acordă dreptul de a le efectua (produce); certifică producerea unui eveniment.
Programul național „Prima Casă” rămâne unul solicitat de persoanele fizice, oferindu-le posibilitatea de procurare a locuinței în condiții facilitare. Publicația noastră a venit cu prezentarea Programului la toate etapele de extindere a acestuia, iar astăzi oferim un ghid pentru potențialii beneficiari ai compensațiilor oferite din bugetul de stat participanților la respectivul program, ținând cont de dificultățile care le pot apărea la solicitarea compensațiilor. 1) Unde și cum poate fi completată cererea de acordare a compensației? Cererea de acordare a compensației se completează online, prin intermediul portalului guvernamental
În articolele din numerele precedente au fost dezvoltate în detaliu principalele noțiuni și concepte în ceea ce ține de desfășurarea activității de întreprinzător pe teritoriul RM de către o entitate străină. Astăzi vom analiza unele situații specifice, și anume: a)impozitarea activității companiilor de transport ce operează internațional; b)impozitarea activității în cadrul întreprinderilor asociate; c)impozitarea activității în cadrul societăților civile.
În prima jumătate a anului curent au fost portate 40 436 numere de telefonie mobilă și 571 numere de telefonie fixă. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), din luna iulie 2013, când în Republica Moldova a fost lansată portabilitatea numerelor de telefon, și până în prezent, de acest serviciu au beneficiat 382 785 de utilizatori, dintre care 360 598 sunt utilizatori de telefonie mobilă și 22 187 – utilizatori de telefonie fixă.
Transferul Comisiei de certificare – organul colegial instituit pentru atribuirea statutului de utilitate publică organizațiilor necomerciale – din subordinea Ministerului Justiției în subordinea Agenției Servicii Publice este obiectul proiectului hotărârii de Guvern pentru modificarea HG nr. 266/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei, care a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali. Proiectul a fost elaborat pentru executarea art. 27 din Legea nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale, conform căruia Guvernul urmează să-și aducă în concordanță cu legea dată actele sale normative într-un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Suma impozitului pe venit declarat spre plată în buget de contribuabilii persoane juridice pentru anul 2020 constituie 3,76 mld. lei, fiind în scădere față de anul 2019, când aceasta a constituit 4,18 mld. lei. Cea mai mare pondere a impozitului pe venit declarat provine din domeniul comerțului – 36%, iar cea mai mică – din agricultură și silvicultură (4%). Serviciul Fiscal de Stat a recepționat de la agenții economici 102 140 declarații privind impozitul pe venit pentru anul 2020, cu 2940 mai multe comparativ cu anul 2019, când au fost înregistrate 99 200 declarații, potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței de presă susținute, pe 28 mai, de directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuța.
În scopul facilitării procesului de consolidare a terenurilor agricole, terenurilor din cadrul unui câmp sau al unei porțiuni din acesta, a celor ocupate de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate, vor putea fi vândute la prețul normativ al pământului, conform tarifului specificat la poziția I din anexa la Legea nr. 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului (Legea nr. 1308/1997). Această completare la Legea nr. 1308/1997 este prevăzută în proiectul modificărilor actului legislativ indicat, inclus pe ordinea de zi a ultimei ședințe a secretarilor de stat. Autorii afirmă că aprobarea modificărilor propuse la Legea nr. 1308/1997 va crea premise pentru consolidarea terenurilor agricole și stoparea proceselor
Populația cu reședință obișnuită a Republicii Moldova la 1 ianuarie 2021 a fost de 2,6 mil. persoane, în scădere față de aceeași perioadă a anului 2020 cu 46,8 mii persoane. Aceste schimbări se datorează, în special, pierderilor cauzate de migrația netă și sporul natural negativ al populației, se constată în Breviarul pentru anul 2021, ediție bilingvă publicată de Biroul Național de Statistică. În document sunt actualizate datele ce țin de populație, forța de muncă, veniturile populației, industrie, agricultură, locuințe și alte date importante pentru aprecierea situației social-economice și demografice a țării în anul 2020 în comparație cu anii precedenți.
Care sunt actele necesare de prezentat în vederea justificării valorii în vamă a mărfurilor importate pe teritoriul vamal al Republicii Moldova și există în acest sens o listă prestabilită? În primul rând, este necesar de menționat că dreptul autorităților vamale de a solicita documente sau informații în sprijinul unei declarații vamale pe valoare este prevăzut de articolul 17 din Acordul de punere în aplicare a articolului 7 din GATT, la care Republica Moldova este parte.
Contractele încheiate între comercianţi, profesioniști şi consumatori, trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştințe de specialitate din partea consumatorilor. În dreptul european, cadrul principal de de reglementare este conferit de Directiva 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene din 5
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *