Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Pentru recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea regiunilor privind îmbunătățirea accesului cetățenilor, indiferent de zona de reședință, la infrastructura de bază tehnico-edilitară și socială, precum și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor din gestiunea autorităților publice locale în vederea reducerii poverii costurilor energetice și creșterii rezilienței climatice, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat conceptul
Pe lângă păturilor vulnerabile, cu locuințe sociale vor putea fi asigurate și familiile în care cel puțin unul dintre membri este angajat al unei instituții bugetare sau activează în sfera serviciilor publice. Totodată, conceptul de „minim de existență” va fi înlocuit cu cel de „salariu minim pe țară”, drept unul dintre criteriile de eligibilitate.
Specialiștii de profil contabil din cadrul întreprinderilor care dispun de centrale fotovoltaice conectate la rețeaua energiei electrice se confruntă cu un șir de întrebări specifice privind modul de contabilizare a producerii
În vederea determinării valorii în vamă a mărfurilor, Serviciul Vamal va putea emite norme metodologice în temeiul instrumentelor adoptate de Comitetul tehnic de evaluare în vamă al Organizației Mondiale a Vămilor (OMV)
Serviciul Vamal anunță că a plasat pentru consultări publice proiectul Ordinului cu privire la aprobarea normelor tehnice de eliberare a certificatelor de origine preferențială a mărfurilor.
În ediția din iunie a revistei „monitorul fiscal FISC.md”, ieșită recent din tipar, este publicat articolul „Raportarea conturilor în contextul schimbului automat de informații privind conturile financiare”, semnat de Igor Cebotarenco, în care autorul atrage atenția că Moldova, prin ratificarea în anul 2022 a Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, și-a asumat angajamentul de a efectua acest schimb conform prevederilor Acordului.
Potrivit art.318 alin.(1)-(2) din Codul Vamal, în cadrul regimului de admitere temporară, mărfurile străine destinate reexportului pot face obiectul unei utilizări speciale pe teritoriul vamal, cu scutire totală sau parţială de drepturi de import şi fără a fi supuse:
Componența Comitetului de supraveghere a auditului a fost modificată. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 30 august,
Poate fi scutită de plata impozitului pe bunurile imobiliare persoana de vârstă pensionară, care locuiește într-un apartament pe care îl deține cu drept de proprietate, dar nu își are înregistrat domiciliul la adresa acestui imobil?
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru a participat alături de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării,
Anul 2023 a fost cel de-al șaptelea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație necomercială sau o entitate religioasă.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025).
Produsele alcoolice și cele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 1 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum. Modul de procurare, utilizare și aplicare a timbrelor de consum este similar timbrelor de acciz. În acest sens, legislația în vigoare stabilește obligația marcării în timpul fabricării a producției alcoolice și din tutun – până la perfectarea importului acesteia pe teritoriul Republicii Moldova.
Serviciul Fiscal de Stat va continua cooperarea cu Agenția Fiscală Suedeză (AFS), un acord în acest sens fiind semnat de către cele două autorități omoloage, pentru o perioadă de trei ani.
Care va fi regimul fiscal aplicat granturilor primite de subiecții impunerii cu regimul fiscal al agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul comercializării deşeurilor de metale feroase şi neferoase ?
Cerințele de organizarea instituțională şi administrarea sectorului zootehnic, cele privind comerțul, condițiile de eliberare a certificatelor zootehnice, dar și drepturile și obligațiile deținătorilor de animale vor fi reglementate de o nouă lege a zootehniei, proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea avizului acesteia fiind susținut de Cabinetul de miniștri în ședința din 27 aprilie. Legea zootehniei se va aplica pentru animalele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea în cazul în care se intenționează ca animalele sau descendenții să fie înscrise ca animale de reproducție de rasă pură într-un registru genealogic. În același timp, prevederile legii nu se vor extinde
Conform art.93 pct.4) din Codul fiscal, livrare (prestare) de servicii reprezintă activitate de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional, transmiterea cu plată sau gratuit a drepturilor privind folosirea oricăror mărfuri, obiecte ale proprietăţii industriale şi obiecte ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe; activitate de executare cu plată sau gratuit a lucrărilor de construcţii şi montaj, de reparaţie, de cercetări ştiinţifice, de construcţii experimentale şi a altor lucrări.
Codul de executare a fost completat cu un nou capitol, Capitolul I1 dedicat reglementării procedurii de executare benevolă a documentelor executorii. În data de 2 octombrie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea privind
Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor putea promova, prin intermediul reprezentantului statului, la adunarea generală a acționarilor societăților pe acțiuni din sectorul energetic cu activitate reglementată, care au format devieri tarifare pozitive confirmate de către ANRE,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *