Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
genția de Intervenție și Plăți în Agricultură a debursat 1,5 milioane dolari către șase grupuri de producători agricoli, participanți ai Programului de granturi investiționale în infrastructura post-recoltă ”Accesul la piețele de finanțare” al proiectului Băncii Mondiale Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).
Sindicatul Sănătate cere majorarea cu cel puţin cinci la sută a salariului medicilor. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, solicitarea este motivată de devalorizarea monedei naţionale. Datele prezentate de sindicalişti arată că, anul trecut, cele mai mari salarii au fost ridicate de medicii de la centrele de sănătate.
Locuitorii din 29 de sate şi comune din ţară beneficiază de serviciile unui parajurist — persoană care oferă asistenţă juridică primară în orice domeniu. Aceştia îi consiliază şi pe oamenii din localităţile învecinate, serviciile lor fiind parte a programului de asistenţă juridică garantată de stat.
Pentru modernizarea drumurilor naţionale, în acest an Moldova dispune de finanţare externă în valoare de 286 de milioane de euro. Informația a fost comunicată de către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, relatează Noi.md.
Încă șapte grupuri de producători agricoli din Moldova vor beneficia de granturi din partea Băncii Mondiale pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare. Valoarea totală a asistenței financiare cu titlu gratuit oferită lor a constituit 1,9 milioane de dolari, relatează Noi.md.
La cea de a treia rundă al Programului de granturi „Acces la piețele de desfacere” al proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P), desfășurată în perioada 10 aprilie — 8 iunie 2015, au participat 16 grupuri de producători din toată țara.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Miercuri se decide soarta BEM, Banca Socială și Unibank În această miercuri ar putea fi decisă soarta Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Într-un interviu acordat adevarul.md, premierul Valeriu Streleț a declarat că săptămâna aceasta ar putea fi luată decizia de lichidare a băncilor cu probleme.
Producători agricoli din Moldova sunt susținuți de Banca Mondială pentru a avea acces la piețe de desfacere și a dezvolta afacerile. Șaisprezece grupuri de producători din toată țara au participat la cea de-a treia rundă a Programului de granturi „Acces la piețele de desfacere” al proiectului Băncii Mondiale „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P), desfășurată în perioada 10 aprilie — 8 iunie 2015.
Orașele Ocnița, Soroca și Cantemir vor primi un grant de 400 mii de euro pentru a îmbunătăți și moderniza iluminatul stradal. Datorită acestui proiect vor fi micșorate cheltuielile pentru iluminatul stradal cu peste 50%.
Ministerul Economiei, în calitate de Coordonator Național al Convenției Primarilor, în parteneriat cu Comisia Europeană au lansat la 12 februarie curent Programul pentru proiecte durabile demonstrative urbane (SUDEP). La eveniment a participat viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, reprezentanţi ai delegaţiei UE la Chişinău, dar şi reprezentanţi ai autorităților publice locale. Programul va fi implementat în perioada 2014-2018 și are un buget total de 35.5 mil pentru 6 ţări precum Armenia, Azerbaidjan, Belarusia, Georgia, Ucraina şi Republica Moldova.
Muzeele şi centrele de informare turistică din arealul moldovenesc al Dunării sunt vizitate anual de aproape 40 de mii de turişti, ceea ce constituie 5% din totalul vizitatorilor la nivel de ţară. Turiştii vin să cunoască tradiţiile şi valorile acestei zone, care reprezintă o destinaţie multiculturală. Datele au fost prezentate joi, 22 ianuarie, de către preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare a Turismului în Moldova, Viorel Miron.
Muzeele din arealul moldovenesc al Dunării, care cuprinde raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia şi UTA Găgăuzia, vor dezvolta centre de informare a turiştilor, prin amenajarea corespunzătoare a expoziţiilor tematice şi instruirea ghizilor pentru managementul mai bun al vizitatorilor.
Încrederea consumatorilor a coborît în primele luni ale acestui an, pînă la unul din cele mai joase nivele, 66 de puncte, potrivit indicelui calculat de IDIS „Viitorul”, informează Moldpres.
Şcolile vor primi mai mulţi bani de la stat. Guvernul a majorat cele două componente în baza cărora se face finanţarea instituţiilor de învăţămînt – costul per elev şi normativul pe şcoală. Astfel, suma alocată per elev a crescut în anul curent până la 8.771 lei, cu 1.842 de lei mai mult comparativ cu anul 2014.
În cadrul proiectului Energie şi Biomasă 2 au fost selectate 20 de sate şi oraşe mici din regiunea de sud a R. Moldova şi UTA Gagauz Yeri care vor beneficia de încălzire pe biomasă din fondurile europene. Comitetul de selectare al proiectului Energie şi Biomasă, întrunit la finele săptămânii trecute, a admis 29 de scrisori de intenţie din 34 depuse în următoare etapă de evaluare.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) oferă peste cinci mii de locuri de muncă pentru persoane calificate, dar şi fără studii.Datele Agenţiei arată că în data de 13 ianuarie, erau înregistrate 5.213 de locuri vacante.
Un Grup de lucru pentru implementarea Agendei Locale de Business (ALB) a fost creat joi prin semnarea Acordului de cooperare în acest sens între Filiala Orhei a Camerei de Comerț și Industrie și Consiliul Raional Rezina. Acordul semnat prevede cooperarea între autoritățile publice locale și reprezentanții oamenilor de afaceri și a societății civile din raion în vederea îmbunătății mediului de afaceri la nivel local. La eveniment au participat Preşedintele Raionului Rezina, Eleonora Graur, directorul Filialei Orhei a CCI, Vitalie Boico, și 9 reprezentanţi ai mediului de afaceri.
Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în Moldova a lansat joi, 29 ianuarie, un ghid despre situaţia detaliată a turismului din arealul moldovenesc al Dunării care cuprinde raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia şi UTA Găgăuzia. Publicaţia este destinată turiştilor şi oaspeţilor arealului, dar şi ghizilor din muzee, autorităţilor locale şi gestionarilor de atracţii turistice.
Guvernul a majorat cele două componente în baza cărora are loc finanțarea instituțiilor de învățământ – costul per elev și normativul pe școală. Astfel, suma alocată per elev a crescut în anul curent până la 8771 de lei, cu 1842 de lei mai mult, comparativ cu 2014. În același timp, mărimea normativului per instituție a crescut cu circa 30 de mii de lei şi constituie în total aproximativ 430 de milioane de lei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *