Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Camera de Comerț și Industrie, în comun cu Agenda Națională de Business, a organizat o Masă Rotundă cu reprezentanții mediului de afaceri și ai autorităților locale din Edineț, miercuri, 28 octombrie. Scopul evenimentului este consolidarea Dialogului Public Privat și se desfășoară în cadrul Agendei Locale de Business, lansată la începutul anului curent.
Membrii grupului de lucru al Agendei Naționale de Business (ANB) s-au întrunit într-o ședință, unde au analizat propunerile Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor la Planul de acțiuni privind atenuarea efectelor crizei economice pentru 2015-2017.
Afirmația îi aparține Guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, și a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe, unde a fost prezentat Raportul anual 2016 al Băncii Naționale a Moldovei.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a eliberat întreprinderii de stat „Vestmoldtransgaz” certificatul de urbanism pentru proiectarea lucrărilor de construcție a conductei de transport gaze naturale pe direcția Ungheni-Chișinău. Surse din cadrul ministerului au relatat că documentul certifică elaborarea documentației de proiect pentru lucrările de utilitate publică de interes național pentru construcțiea conductei de transport gaze, planificate pe teritoriul raioanelor Ungheni, Nisporeni, Călărași, Strășeni și municipiul Chișinău.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat este mediatizată de Publicaţia Periodică “Monitorul Fiscal FISC.md” zi de zi. Cititorii noştri au posibilitatea să ia cunoştinţă cu materialele ce reflectă poziţia oficială a autorităţii, cu documente emise de SFS, cu proiecte de legi, date statistice, campanii de informare şi conformare, comunicatele de presă ale instituţiei, astfel că persoanele interesate cunosc ritmul pulsului SFS. Cu toate acestea, nu am ezitat să adresăm întrebările, tradiţionale la început de an, directorului Serviciului Fiscal de Stat, dlui Serghei Puşcuţa.
Banca Națională a Moldovei a păstrat prognoza inflației anuale pentru anul 2017 , dar a redus-o pentru anul 2018. Conform noului raport asupra inflaţiei al BNM, rata medie anuală a inflației în anul 2017 va fi de 6,5%, iar în 2018 — 4% (-0,4 puncte procentuale față de prognoza anterioară). Prezentând ultimul raport al inflației, președintele Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, a declarat că inflația anuală din țară, începând cu al patrulea trimestru al anului 2017, va scădea rapid.
Обслуживание государственного бюджета Молдовы могут доверить банкам, чья прозрачность вызывает сомнения, а сам тендер проходил в спешке. Государственный бюджет Молдовы, а это свыше 30 млрд леев, раньше обслуживал Banca de Economii. Теперь все эти средства должны быть доверены другому финансовому учреждению.
În urma lichidării celor trei bănci, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, creditorii şi deponenţii nu vor fi afectaţi. De această părere este expertul economic în cadrul IDIS „Viitorul” Ion Tornea, transmite Curentul. Solicitat de reporterul nostru, expertul a explicat de ce nu este posibil un asemenea scenariu.
Potrivit unui studiu realizat de ”Idis-Viitorul” pentru perioada mai-iunie 2015, indicele încrederii consumatorilor s-a situat la nivelul de 85 p. pe o scară de la 1-200. Studiul indică percepția generală a populației privind situația financiară personală curentă și așteptările pentru viitorul apropiat, care potrivit autorilor, sunt foarte mici.
Ministerul Economiei invită reprezentanții mass-media să participe la primul Forum de dialog comun cu societatea civilă Uniunea Europeană-Republica Moldova, dedicat comerțului și dezvoltării durabile în contextul implementării DCFTA.
• Ministerul finanţelor a prezintat proiectul ce prevede stabilirea formei și descrierea modului de completare a trei formulare a dărilor de seamă ce urmează a fi prezentate de către rezidenții parcurilor IT aferente impozitului unic.
Veniturile și cheltuielile autorităților publice locale din Republica Moldova urmează a fi monitorizate prin intermediul unui portal de date deschise. Acesta va fi creat de Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO) în parteneriat cu IDIS «Viitorul» și urmează a fi lansat în toamna acestui an, informează Noi.md.
Respectarea principiului continuității activității este unul dintre aspectele cu importantă majoră pentru utilizatorii situațiilor financiare ale unei entități, mai ales în contextul actual, marcat de instabilitate. Vă reamintim că conceptul de continuitate a activității pornește de la premisa că entitatea își va continua activitatea pe o perioadă de minimum douăsprezece luni de la data rapor¬tării situațiilor financiare, în condiții normale de activitate, fără a intra în procedura de lichidare sau faliment.
Biroul executiv al Camerei de Comerț și Industrie a aprobat astăzi un plan de acțiuni pentru consolidarea dialogului public-privat cu autoritățile publice locale, în efortul de îmbunătățire a medului de afaceri la nivel local, atât prin contribuția comună la dezvoltarea și internaționalizarea companiilor, cât și prin lărgirea dialogului între mediul de afaceri din regiuni și autoritățile publice. În cadrul acestei inițiative, CCI urmează să coaguleze întreprinderile din teritoriu pentru a reflecta dificultățile cu care acestea se confruntă în domeniul autorizațiilor, impozitelor locale, etc. și identifica, împreună cu autoritățile publice locale, soluții acestor probleme.
Toate PET-urile din Moldova, deșeuri care rămân în mare parte după consumul băuturilor răcoritoare, pot fi reciclate în jumătate de an. Problema majoră constă în faptul că nu are cine să le colecteze și să le sorteze. Aceasta este afirmația lui Vasile Bejenari, fondatorul companiei Gelibert, producător de băuturi răcoritoare din Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă „Daunele de milioane ale reducerii taxei ecologice”, la care au participat mai mulți producători autohtoni. Potrivit președintelui Asociației producătorilor de conserve Speranța Con,Ștefan Golubciuc, pe parcursul a zece ani, în bugetul de stat, au ajuns circa 2,5 mld. lei, bani suficienți pentru crearea unei infrastructuri necesare pentru colectarea, sortarea, reciclarea și utilizarea deșeurilor. Totodată, ultimele inițiative legislative și anume modificările propuse la Legea nr. 1540 din anul 1998, ar duce la pierderi de aproximativ 70 de milioane la bugetul de stat, bani care ar putea, totuși, soluționa problema.
Acordul Cadru destinat promovării investițiilor în eficiența energetică în sectorul public a fost semnat la Chișinău de către viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, din partea Republicii Moldova și Magnus Rystedt, directorul general al Corporației Financiare Nordice de Mediu. Semnarea Acordului deschide calea pentru finanțarea proiectelor de eficiență energetică și mediu în sectorul public din țară. Acordul Cadru este aliniat la obiectivele Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P). Finanțarea din partea NEFCO se oferă sub formă de investiții, împrumuturi şi garanții acordate, prioritar pentru cele care au impact benefic asupra mediului înconjurător.
BNM ridică din nou rata de bază. De la 2 septembrie va fi 19.5%, în timp ce rezervele obligatorii sunt deja 32%. Asistăm astfel la realizarea scenariului similar perioadei 2008 — 2010, în care măsurile luate de BNM au dus la penurie de lichiditate în sistemul bancar, scumpirea creditelor și alterarea masivă a portofoliului de credite.
Mari producători autohtoni, dar şi reţelele comerciale se arată împotriva introducerii modificărilor la Legea privind plata pentru poluarea mediului. Motivul invocat reprezintă daunele care urmează a fi aduse bugetului de stat, în timp ce nu există o infrastructură ce ar putea soluţiona una dintre cele mai mari probleme ecologice din ţară. Această opinie a fost expusă în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute de Asociaţia producătorilor de conserve „Speranţa Con”, de companiile autohtone „Gelibert”, „ Orhei-Vit”, „Rusnac-Mold Aqua”, „ JLC”, dar şi reţeaua de magazine „Fourchette”.
Lichidarea a două dintre cele trei bănci problematice – „Banca Socială” și „Unibank” – va fi cea mai potrivită soluție în actuala situație, deoarece păstrarea lor va costa statul mai mult decît lichidarea. Totodată, s-ar putea ca autoritățile să încerce să păstreze Banca de Economii, care este o bancă de sistem și are o importanță nu numai economică, dar și socială, și să o transmită în administrarea unor investitori privați.
În cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020, țara noastră va beneficia de proiecte în valoare totală de 5 mln euro pentru îmbunătățirea politicilor publice și dezvoltarea cooperării instituționale. Declarația a fost făcută astăzi de către ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca în cadrul atelierului de informare privind cel de-al doilea apel de proiecte pentru Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, organizat la Chișinău.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *