Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Anual din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi subvenționate trei măsuri noi pe segmentul dezvoltării rurale. Cuantumul alocației financiare pentru fiecare măsură din FNDAMR va constitui 5%, ceea ce reprezintă circa 50 mil. lei. Reamintim, dosarele de solicitare a subvenției în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural pot fi depuse până la data de 27 ianuarie 2021, acesta fiind termenul-limită pentru recepționarea cererilor. Potrivit Regulamentului privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural , costul total al proiectului eligibil nu trebuie să depăşească suma de 3 mil. lei, perioada de implementare fiind maximum 24 de luni.
Entitatea care are ca activitate de bază producerea și comercializarea mărfurilor, a primit pe parcursul anului o subvenție pentru procurarea mijloacelor fixe în sumă de 56 000 lei. Totodată, a mai primit un grant în mărime de 10 000 lei, destinat serviciilor de reclamă cu scopul de a promova pentru export mărfurile produse în Republica Moldova. Însă dat fiind faptul că costul efectiv al mijlocului fix procurat depășește suma subvenției acordate, entitatea a contribuit la achiziționarea acestuia cu 10% din valoarea lui. Totodată, a mai suportat și cheltuieli adiționale privind reclama în mărime de 5000 lei. Cum urmează a fi reflectate sumele date în Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12)?
Circa 350 de antreprenori autohtoni vor participa, în perioada 31 ianuarie – 4 februarie curent, la Expoziția națională „Fabricat în Moldova”. După cum a menționat președintele Camereri de Comerț și Industrie, Sergiu Harea,
1. (29.1.3.5.19) Care este modul de deducere a costurilor de reparaţie a bunurilor utilizate în activitatea de întreprinzător în baza contractului de comodat? 2. (29.1.3.5.16) Se permite la deducere în scopuri fiscale amortizarea mijlocului fix procurat de către producătorul agricol în cazul în care ulterior acesta a obținut subvenție pentru compensarea (integrală sau parțială) a cheltuielilor ce țin de procurarea acestuia?
Studiu de caz: Începând cu 17 martie 2020, întreprinderea a stabilit șomaj tehnic. Conform politicilor entității stabilite prin regulamentul intern, achitarea salariului se face în termen de 5 zile după luna de gestiune. Astfel, salariul pentru luna martie a fost calculat la 31 martie si achitat la 3 aprilie, iar pentru luna aprilie calcularea salariului și a indemnizațiilor a avut loc la 30 aprilie, cu achitarea la 4 mai. Obligațiile aferente impozitului pe venit, contribuțiilor obligatorii de asistență socială și primelor obligatorii de asistență medicală aferente salariului lunii martie au fost achitate în buget la data achitării salariului și a indemnizației, pentru luna aprilie plata se preconizează către data de 25 mai.
În țara noastră va fi instituit Oficiul Național al Turismului – instituție ce va avea ca misiune coordonarea și organizarea activităților orientate spre dezvoltarea și promovarea turismului receptor și intern.
Hotărârea Guvernului nr.226 din 4 aprilie 2022 pentru modificarea HG nr. 455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) a intrat în vigoare, fiind publicată în MO pe data de 8 aprilie curent. Modificările au fost operate în scopul facilitării accesului producătorilor agricoli la sursele Fondului, precum și pentru îmbunătățirea politicilor de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural prin ajustare la necesitățile economiei naționale. Astfel, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, pe lângă dreptul de a distribui mijloacele Fondului, poate redistribui mijloacele financiare nevalorificate până la data de 1 septembrie
Proiectul modificărilor propuse de către Ministerul Finanțelor la Regulamentul privind subvenționarea locurilor de muncă (Regulament) ce a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 16 martie are drept scop precizarea unor aspecte ce țin de aplicarea normelor actului normativ, revizuirea noțiunii de impozite salariale și va extinderea spectrului categoriilor persoanelor angajate eligibile subvenționării, precum și tipul veniturilor care urmează a fi luate în calcul la determinarea subvenției, pe lângă persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă (CIM) fiind incluse noi categorii de angajați. Odată cu punerea în aplicare a modificărilor, eligibile subvenționării vor deveni locurile de muncă pentru persoanele:
Entitatea „X” SRL din domeniul agriculturii, dispune de 2 fondatori, capitalul statutar constituie 5400 lei, fondatorul „A” deține 75Aspecte juridice, contabile și fiscale în cazul achiziționării unei părți din cota parte anterior înstrăinată %, iar „B” - 25%. Fondatorul „B” și-a realizat cota parte de 25% a entității la preț de 1450 mii lei.
În cadrul ședinței din 29 noiembrie curent, Guvernul a aprobat proiectul modificărilor la Legea nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, prin care Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a lansat procedura de revizuire a politicii tarifare la importul
Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA) a lansat procesul de recepționare a cererilor de subvenționare a primelor de asigurare în agricultură, în scopul stimulării producătorilor agricoli pentru asigurarea intereselor lor patrimoniale împotriva riscurilor specifice activităților agricole și protejarea acestor interese în procesul de asigurare a riscurilor de producție în agricultură.
Având în vedere schimbarea actului de identitate în baza căruia cetățeanului Ucrainei i-a fost acordat statutul de beneficiar de protecție temporară în RM, apare oare obligația informării Serviciului Fiscal de Stat (în continuare – SFS) despre modificările survenite și constituie modificările respective temei pentru atribuirea unui alt cod fiscal?
Intervalul pentru stabilirea salariilor tarifare/de funcție calculat aplicând coeficientul de complexitate pe tipuri de lucrări și ramuri ale economiei naționale cu valoarea 1,00, stabilit în Anexa nr. 4 la HG nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară se va reexamina de organul central de specialitate al administrației publice de resort, anual la fiecare modificare a salariului minim pe țară.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că peste 5 zile expiră termenul de depunere a Cererii de acordare a subvenţiei pentru dobânzile la creditele bancare şi/sau nebancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020. În context, menționăm că, cererile prezentate după data de 1 februarie 2021 nu se examinează şi subvenţionarea în temeiul acestora nu se efectuează, indiferent de motivul neprezentării Cererii în termenul stabilit.
Subvențiile și indemnizațiile acordate pentru promovarea angajării șomerilor de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ar putea fi considerate venituri neimpozabile, fiind propusă completarea în acest sens art. 20 din Codul fiscal (Surse de venit neimpozabile). Autoritățile propun pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, scopul acestuia fiind eliminarea lacunelor constatate în procesul implementării Legii nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj.
Agricultura reprezintă sectorul economiei naționale cel mai vulnerabil și expus riscurilor naturale/schimbărilor climatice, crizelor energetică și regională. Factorul principal ce determină mărimea, calitatea și stabilitatea producției agricole în RM îl constituie condițiile agro-climaterice
Pentru a sprijini dezvoltarea economiei naționale este necesară o abordare coordonată și concentrată asupra investițiilor în inovații și afaceri. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Programului de stimulare a investițiilor inovaționale „373”
Autoritățile propun modificări la Codul muncii, în contextul alinierii legislației naționale la prevederile Convenției OIM nr.190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii. În acest sens, a fost elaborat un proiect de modificare a CM, care a fost examinat în cadrul recentei ședințe a secretarilor generali.
În anul 2018 a fost majorat capitalul social al SRL cu mijloace fixe importate, iar în prezent se vând. În acest caz apare întrebarea: capitalul social se reduce cu suma care a fost majorată (prețul din declarația vamală 2018) sau cu diferența între valoarea contabilă și amortizarea calculată în ziua de vânzare?
Actualmente, entitățile utilizează tot mai des achitarea salariului angajaților prin intermediul cardului bancar. Pentru a înțelege procedura utilizării cardurilor bancare vom recurge la unele prevederi legale. Legea cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică nr.114/2012 reglementează
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *