Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În cadrul ședinței plenare din 7 iulie Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul modificărilor la Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice care prevede suplinirea listei categoriilor de vulnerabilitate energetică cu două categorii noi
Dreptul de autor este protejat în Republica Moldova de prevederile Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în continuare – Legea nr. 230/2022). Potrivit acestei legi, autorul și opera sunt definite, după cum urmează:
Sistemul fiscal al Republicii Moldova va fi aliniat la standardele UE. În Monitorul Oficial de astăzi, 24 mai, a fost publicată Legea nr.107/2023 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la programul „FISCALIS” al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal, precum și Decretul de promulgare al Legii.
Conform art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149/2012, hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor, cu excepția cazului prevăzut la art. 21 alin. (6) sau de către orice creditor care are un interes legitim.
Astăzi, 1 martie 2023, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 353/2022 cu privire la modificarea unor acte normative, potrivit cărora viitoarele mămici, care se află în concediu de maternitate, pot activa şi nu vor pierde dreptul la indemnizaţie. Pot aceste angajate activa atât în perioada concediului prenatal, cât şi în perioada concediului postnatal? Pot oare acestea să lucreze pe perioada maternităţii atât la locul de muncă de bază, cât şi prin cumul?
În calitate de organ de control, Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) poate aplica sancțiuni atât pentru încălcări fiscale prevăzute de Codul fiscal (în continuare – CF), cât și pentru încălcări prevăzute expres de alte acte normative, cum sunt, spre exemplu, Legea nr. 1466/1998
Modul de aplicare al impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar este reglementat de titlul VI al Codului fiscal și de Legea nr. 1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal.
În contextul majorării cuantumului salariului minim pe țară în sumă de 5000 lei, va spori și plata compensatorie acordată ca măsură de protecție socială pentru garantarea și menținerea salariilor personalului unităților bugetare, de la 4000 la 5000 lei.
Una din provocările majore cu care se confruntă mai multe entități în contextul actual economic dificil este să-și țină angajații motivați, inclusiv prin mărirea salariilor. Totuși, entitățile fiind afectate de multiplele crize, deseori nu-și pot permite aceste majorări.
Din 1 ianuarie 2024 un capitol aparte din Codul fiscal (CF) (cap. 73) reglementează regimul fiscal al agenților economici care desfășoară activități în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.
Republica Moldova va continua tranziția către o economie verde. În acest scop Ministerul Mediului a elaborat conceptul Programului de promovare a economiei verzi pentru anii 2023-2025, care a fost prezentat astăzi, 18 ianuarie, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
În Monitorul Oficial din 14 septembrie a fost publicată Hotărârea nr. 572 din 2 august 2023, prin care au fost aprobate regulamentele cu privire la organizarea și funcționarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor: Regulamentul cu .
Suma neachitată a obligației fiscale în cuantum de până la 100 de lei nu va fi considerată restanță la bugetul de stat în cazul radierii gospodăriilor țărănești (de fermier) inactive.
În contextul modificărilor care au fost operate în Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (Legea nr. 489/1999) prin intermediul Legii nr. 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative (Legea nr. 60/2020), începând cu 1 ianuarie 2021, contribuţia de asigurări sociale este în totalitate datorată de angajator. Prin urmare, contribuţia de asigurări sociale calculată la suma fondului de retribuire a muncii și a altor recompense este achitată în cuantum total de angajator, de la angajat fiind exclusă obligativitatea de achitare a contribuţiei individuale.
Agentul economic are înregistrată la adresa „Z” o unitate comercială – un magazin cu suprafața de 560m2. Pe parcurs, la aceeași adresă a fost construit și dat în exploatare un alt magazin, cu suprafaţa de 430 m2. În cazul respectiv, de câte obiecte ale impunerii la taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii dispune agentul economic, având în vedere că la una și aceeași adresă, sub acelaşi acoperiș, sunt amplasate două unităţi de comerţ?
Prin prisma Legii nr. 356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2023) (Legea nr. 356/2022), Ministerul Finanțelor a promovat un set de măsuri pentru mediul de afaceri, dintre care:
În Monitorul Oficial din 17.10.2024 a fost publicat Ordinul Ministrului finanțelor nr.113 din 09 octombrie 2024 cu privire la modificarea Ordinului Ministrului finanțelor nr.150/2018, prin care au fost operate unele completări cu privire la deducerea cheltuielilor
Rugăm să explicați corectitudinea stabilirii bazei valorice și a venitului impozabil în cazul înstrăinării cotei părți de 50% în capitalul unei Societăți cu răspundere limitată (în continuare - SRL), de către o persoană fizică cetățean - rezidentă a Republicii Moldova în condițiile descrise mai jos.
Serviciul Fiscal de Stat informează că la 21 septembrie curent a fost organizată procedura de nimicire prin ardere a produselor din tutun, produselor conexe, dispozitivelor și accesoriilor de utilizare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *