News

Plata compensatorie acordată pentru garantarea și menținerea salariilor personalului unităților bugetare va fi majorată

În contextul majorării cuantumului salariului minim pe țară în sumă de 5000 lei, va spori și plata compensatorie acordată ca măsură de protecție socială pentru garantarea și menținerea salariilor personalului unităților bugetare, de la 4000 la 5000 lei.

 

În ședința din 24 ianuarie curnet, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea HG nr.1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

 

Astfel, proiectul prevede majorarea plății compensatorii de la 4000 lei la 5000, ce se acordă ca măsură compensatorie de protecție socială în scopul garantării și menținerii salariilor personalului unităților bugetare, reieșind din cuantumul minim necesar de asigurare socială stabilit pe țară. Astfel, în cazul în care, pentru unii salariaţi din unităţile bugetare, prin aplicarea Legii nr.270/2018, salariul lunar calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă este mai mic de 5000 de lei, aceştia vor beneficia de plăţi compensatorii.

 

Plata compensatorie se determină ca diferenţă dintre suma de 5000 de lei şi salariul lunar calculat în condiţiile Legii nr.270/2018 şi se recalculează proporţional timpului efectiv lucrat.

 

Proiectul aprobat de Guvern mai prevede modificarea cuantumului sporului cu carcater specific de la 110% la 90% stabilit în funcţie de eficienţa în activitate şi riscul asumat pentru angajații Serviciului Vamal şi Serviciul Fiscal de Stat, în contextul alinierii și racordării la modificările introduse la art. 10 din Legea bugetului de stat pentru anul 2024, în partea ce ține de majorarea valorii de referință derogatorii de la 1800 la 2100 lei pentru personalul din autoritățile vizate.

 

Suplimentar, se mai propune modificarea modului de acordare a sporului pentru performanță pentru personalul de deservire tehnică, auxiliar și muncitoresc din cadrul unităților bugetare. În acest sens, pentru categoria respectivă de personal, sporul pentru performanță se acordă lunar și se achită concomitent cu salariul, fără desfășurarea nemijlocită a procesului de evaluare a performanței individuale. Astfel, sporul pentru performanță pentru categoria respectivă de personal se va stabili de către conducătorii unităților bugetare în actul administrativ cu caracter intern.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

545 views

The date of publishing:

24 January /2024 10:00

Domeniu:

Noutăți | Sistemul bugetar

Tags:

garantie | cadru bugetar | buget de stat

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon