Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Prevederile art. 4 al Legii nr. 135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată stabilesc expres că, societatea are sediu, care se indică în actul de constituire. Orice schimbare a sediului societăţii va fi menţionată în actul de constituire şi înregistrată în Registrul de stat al persoanelor juridice. Totodată, adresa juridică a societăţii este adresa sediului ei. Societatea poate avea şi alte adrese poştale. Societatea păstrează documentele1 prevăzute la art. 10 alin. (1) la sediul societăţii.
Pentru determinarea clasificării tarifare, a valorii în vamă, statutul vamal sau alte date referitoare la îndeplinirea formalităților vamale pentru mărfurile aflate sub supraveghere vamală, deținătorul mărfurilor/reprezentantul poate să examineze mărfurile (identificarea, numărarea, cântărirea, măsurarea, sau alte acțiuni necesare
Guvernul, în contextul punerii în aplicare a prevederilor politicii fiscale şi vamale pentru anul curent, a aprobat, prin HG nr. 311/2023,
Articolul 90 alin.(1) din Codul fiscal stabilește că, impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod obligatoriu, de către orice: a) persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap. 102şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103din cod; b) nerezident care desfăşoară activitate conform art.5 pct.151); c) reprezentanţă permanentă;
Articolul 90 alin.(1) din Codul fiscal stabilește următoarele persoane responsabile de a reține impozitul pe venit la sursa de plată: orice persoană (contribuabil) care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor care desfăşoară activităţi independente conform cap. 102 şi activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal conform cap. 103, nerezident care desfăşoară activitate conform art.5 pct.151), reprezentanţă permanent, instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică.
Compania X, în baza unui contract de societate civilă, deține un teren, iar compania Y, din mijloacele proprii, construiește pe acest teren un imobil. Este obligată compania Y să înregistreze terenul drept subdiviziune? Conform prevederilor art. 1926 din Codul civil, prin contract de societate civilă două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.
Vineri, 22 decembrie curent, odată cu publicarea în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanțelor nr. 117 din 12 decembrie 2023 cu privire la modificarea și completarea OMF nr.50/2017 privind aprobarea unor formulare-tip ce atestă rezidența şi impozitul pe venit achitat de către nerezidenții RM. Aplicarea noilor reglementări va facilita obținerea Certificatului de rezidență și a Certificatelor privind atestarea veniturilor de către contribuabili.
Anumite bunuri confiscate vor putea fi utilizate în scop social. Utilizarea socială a acestora presupune redistribuirea bunurilor și sumelor de bani confiscate, inclusiv a sumelor de bani obținute din executarea hotărârilor penale de confiscare prin
Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care
Agentul economic SRL „A” - rezident al Republicii Moldova în luna august 2020 efectuează plăți în favoarea unei persoane fizice „X” – cetățean străin, nerezident al RM. Între Republica Moldova și țara de rezidență a persoanei „X” este semnat un Acord de evitare a dublei impuneri, potrivit căruia veniturile menționate se impozitează în țara de rezidență a persoanei fizice „X”. Care sunt obligațiile SRL „A”? Aceasta are obligația de a include în Darea de seamă Forma IPC21 a plăților efectuate în favoarea nerezidentului, dacă nu reține impozit pe venit din plățile menționate? La finele anului fiscal va trebui să prezinte Nota de informare INR14 pentru anul 2020?
La 30 aprilie 2024 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) de către persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentrul anul 2023, reamintește Serviciul Fiscal de Stat.
În perioada sărbătorilor de iarnă tot mai multe persoane primesc bagaje neînsoțite sau fie transmit. În context, Serviciul Vamal amintește condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în raport cu transportarea bagajelor și transmisiunilor neînsoțite.
În vederea aducerii unor clarități asupra tratamentului fiscal aplicat împrumutului îndreptat ca aport suplimentar în capitalul social, în prezentul articol se va examina regimul fiscal aferent tranzacției respective. Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) stabilește cadrul normativ de bază, principiile și cerinţele generale și mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii și raportării financiare în Republica Moldova.
Data de 25 martie 2024 este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit de către persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției - forma DAJ17 aferent perioadei fiscale 2023. Regimul de impozitare a persoanelor care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției este prevăzut la cap. 10/1 al Titlului II din CF.
Persoana supusă controlului, în temeiul prevederilor Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat, poate obține dreptul să transmită/încarce/prezinte probe în scopul executării prescripției și să semneze cu semnătură electronică procesul-verbal de control prin intermediul cabinetului personal
Clinica stomatologică formează „pachete medicale turistice” pentru pacienții străini care vin și se tratează la Chișinău, ce includ: servicii stomatologice, servicii de transport avia persoane și servicii de cazare. Care este regimul fiscal a unor asemenea operațiuni, inclusiv prin prisma veniturilor impozabile și TVA?
Consiliul Concurenței va putea desfășura investigații de cunoaștere a pieței sau analize ale unor sectoare economice, iar informațiile obținute în cadrul acestor investigații, dacă prezintă semne de încălcare a legislației concurențiale, ar putea servi ca temei de inițiere a investigației concurențiale din oficiu. Rezultatele investigaţiei utile de cunoaștere a pieței vor fi publicate pe pagina web oficială a Consiliului Concurenței. Autoritățile au elaborat un proiect de lege pentru îmbunătățirea cadrului normativ privind concurența loială, care a fost discutat astăzi, 29 martie curent.
Noile prevederi ale Codului Vamal oferă exportatorilor autohtoni un proces simplificat, eficient și transparent de declarare a exportului de mărfuri.
Angajamentul garantului va putea fi depus spre înregistrare la biroul vamal competent, de către debitor/persoana care poate deveni debitor sau de către o altă persoană, în termen de cel mult 30 zile de la data emiterii angajamentului. Angajamentul garantului depus de către o altă persoană va trebui să includă și persoana pentru care este constituită garanția bancară.
În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în Republica Moldova urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor menționate la alin. (4) din articolul respectiv.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *