29
05 2014
1002

Apple a semnat cea mai mare tranzacţie din ultimii douăzeci de ani: preluarea Beats Electronics pentru 3 mld.dolari

Apple va prelua pentru aproximativ 3 miliarde de dolari compania Beats Electronics, care deţine o platformă online de muzică şi produce echipament audio, cu scopul de a-şi dezvolta prezenţa pe piaţa distribuţiei online de muzică, potrivit Reuters. Tranzacţia ar trebui să se încheie în trimestrul al patrulea, a anunţat Apple. Conform aşteptărilor, cofondatorii Beats, rapperul Dr. Dre şi Jimmy Iovine, un producător influent din industria muzicală, se vor alătura Apple. Cei doi vor avea o importanţă semnificativă în încercarea Apple de a forma legături cu industria muzicală, care a privit în trecut cu suspiciune compania, dar a presat în ultimii ani producătorul iPhone să dezvolte mai mult serviciile de streaming de muzică pe bază de abonament, pentru a compensa declinul altor forme de distribuţie. Relaţiile lui Iovine din industria muzicală ar putea face mai uşoare negocierile de licenţiere pentru un viitor serviciu de streaming.
Adevărul urât este că între Silicon Valley şi LA se află un adevărat Zid al Berlinului. Cele două industrii nu se respectă, nu se înţeleg, a declarat, pentru cotidianul Wall Street Journal, directorul Apple, Tim Cook.
Deşi suma de 3 miliarde de dolari nu reprezintă mult pentru rezervele financiare de circa 150 de miliarde de dolari ale Apple, achiziţia marchează o schimbare semnificativă pentru companie, care timp de două decenii s-a limitat la preluări de cel mult câteva sute de milioane de dolari.

via www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.