Panorama

Bulgaria întrece România în lupta împotriva corupţiei şi absorbţia fondurilor UE

Premierul Bulgariei Boiko Borisov s-a lăudat că ţara sa întrece România atât în privinţa luptei împotriva corupţiei, cât şi în absorbţia fondurilor europene, în contextul în care premierul român Victor Ponta este urmărit penal, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax. Într-un interviu acordat luni postului Nova TV, Borisov a subliniat că autoritatea procurorilor este "absolut independentă", citând procese împotriva fostului ministru de Interne Ţvetan Ţvetanov ca exemplu edificator în acest sens. El a declarat că nu este necesar să se iniţieze procese "nemotivate" împotriva foştilor premieri Plamen Oreşarski şi Serghei Stanişev doar pentru ca să se arate că asupra procurorilor nu se exercită o influenţă externă nedorită, apreciind că acest lucru ar însemna o "vânătoare de vrăjitoare". Premierul bulgar a insistat că procurorul-şef este independent şi că nu are nevoie să aresteze niciun oficial de rang înalt pentru a dovedi acest lucru. Borisov, citat de site-ul dnevnik.bg, a argumentat că cea mai concretă dovadă a succesului luptei împotriva corupţiei este creşterea veniturilor la buget. În ceea ce priveşte reforma judiciară, el a subliniat că nu este vorba doar de o iniţiativă a ministrului justiţiei, ci a întregului Guvern. Constituţia poate fi modificată pentru a deschide calea unei reformări a sistemului judiciar, a mai declarat Borisov, apreciind că acesta este un lucru necesar.

via | www.mediafax.ro

1070 vizualizări

Data publicării:

09 Iunie /2015 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Bulgaria | România | fondatori | UE | coruptie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon