Panorama

Câștig de 31 de mlrd. USD pentru Fondul suveran de investiții al Norvegiei

Cel mai mare fond suveran din lume, a anunțat că în trimestrul al doilea al acestui an investițiile sale au generat un randament de 3,3%, comparativ cu randamentul de 1,7% din primul trimestru, transmite Bloomberg. Norges Bank Investment Management, divizia Băncii centrale a Norvegiei care se ocupă de gestionarea fondului de 885 miliarde USD, a informat că în trimestrul al doilea investițiile sale au generat un profit de 192 miliarde de coroane norvegiene, adică 31 miliarde USD, potrivit Agerpres. Investițiile în acțiuni au generat un randament de 4% iar cele în fonduri un randament de 2%, a precizat NBIM. Acțiunile de pe piețele emergente au generat cele mai mari profituri, în special cele din India, Rusia, Turcia și Brazilia, la fel și acțiunile din Europa, America de Nord și Asia au avut toate contribuții pozitive. Acțiunile din sectorul petrolului și gazelor naturale au fost cei mai buni performeri, precum Royal Dutch Shell și BG Group, scrie business24.ro.
Piețele de acțiuni au crescut în al doilea trimestru pe măsură ce piețele emergente au înregistrat cele mai bune performanțe. Lichidități considerabile au intrat pe piață ceea ce a împins în sus prețurile, a declarat directorul NBIM, Yngve Slyngstad.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei a fost înființat în anii 1990 fiind principalul vehicul de investiții pentru veniturile din petrol ale Norvegiei. În ultimul deceniu valoarea fondului s-a dublat iar la data de 30 iunie a ajuns la 5.478 miliarde de coroane norvegiene, analiștii estimând că până în 2020 va ajunge până la 7.278 miliarde de coroane. La finele lunii iunie aproximativ 61,3% din investițiile fondului erau în acțiuni, în creștere de la 61,1% la finele primului trimestru, în timp ce investițiile în active cu venituri fixe au scăzut până la 37,6% de la 37,7% anterior. Restul de 1,2% din investiții erau în imobiliare.

via agora.md

1420 vizualizări

Data publicării:

22 August /2014 15:07

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Norvegia | investiţii | fond suveran

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon