Panorama

CE avertizează: Italia are probleme economice, iar Franţa va rata ţinta de deficit bugetar

Comisia Europeană (CE) a plasat Italia pe lista statelor monitorizate pentru dezechilibre economice, din cauza îndatorării ridicate a statului şi competitivităţii scăzute, şi a avertizat Franţa că va rata ţinta de deficit bugetar dacă nu ia măsuri. Executivul UE a analizat economiile a 17 state UE despre care consideră că sunt afectate de dezechilibre economice. Regulile UE prevăd că dacă dezechilibrele sunt considerate excesive într-o ţară, aceasta trebuie să adopte măsuri de remediere a situaţiei suab supravegherea Comisiei sau riscă să fie amendată, scrie Reuters. Comisia a arătat, miercuri, că Belgia, Bulgaria, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Ungaria, Olanda, Slovenia, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie se confruntă cu dezechilibre economice. Problemele sunt, însă, excesive în Croaţia, Italia şi Slovenia, a avertizat executivul comunitar. Comisia va monitoriza cu atenţie economiile acestor state, pentru a se asigura că implementează reformele recomandate de miniştrii de Finanţe ai statelor din UE.
"Italia trebuie să adopte măsuri în privinţa îndatorării publice foarte ridicate şi a competitivităţii externe slabe. Este deosebit de importantă nevoia unor acţiuni decisive pentru reducerea riscurilor privind funcţionarea economiei Italiei şi a celei a zonei euro, având în vedere dimensiunea economiei italiene",
a afirmat Comisia. Până în prezent, eforturile Italiei nu au fost suficiente, afirmă executivul comunitar. Franţa a obţinut anul trecut prelungirea cu doi ani a termenului pentru reducerea deficitului bugetar în limita UE de 3% din PIB, însă nu-şi respectă promisiunile privind consolidarea finanţelor, a avertizat CE.
"Franţa va rata probabil ţinta de deficit bugetar şi pe cea de ajustare structurală în intervalul de timp analizat",
se arată în raport. Competitivitatea Franţei este, de asemenea, redusă. Germania a fost inclusă între statele cu dezechilibre economice din cauza excedentului contului curent, însă situaţia nu este atât de gravă astfel încât cea mai mare economie europeană să fie plasată sub monitorizarea Comsiei. Excedentul contului curent al Germaniei se situează peste 6% din PIB încă din 2007. Spania a ieşit de pe listat statelor monitorizate, unde a fost inclusă anul trecut, însă riscurile nu au dispărut în totalitate, a arătat Comisia.

via www.mediafax.ro

1575 vizualizări

Data publicării:

05 Martie /2014 15:09

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

economia | italia | Franța | Comisia Europeană | Europa

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon