14
07 2015
590

Cele mai importante puncte din planul liderilor zonei euro privind salvarea Greciei

♦ Summitul euro subliniază nevoia crucială de a reclădi încrederea în auto­rităţile greceşti ca premisă pentru un viitor posibil acord privind un program ESM.

♦ Grecia va cere asistenţă continuă (monitorizare şi finanţare) de la FMI din martie 2016.

♦ Înainte de negocierile pentru un nou acord, autorităţile greceşti tre­buie să legifereze un prim set de măsuri care cuprinde:

— fluidizarea sistemului TVA şi lărgirea bazei de impozitare pentru creşterea veniturilor;

— măsuri pentru îmbunătăţirea suste­nabilităţii pe termen lung a sistemului de pensii ca parte a unui program mai larg de reformă a sistemului de pensii;

— asigurarea independenţei de­pline a ELSTAT (institutul naţional de statistică al Greciei);

— implementarea completă a pre­vederilor relevante din Tratatul de Stabilitate, Coordonare şi Guver­nanţă în Uniunea Economică şi Mo­netară, în special prin Consiliul Fiscal operaţional înainte de finali­zarea Memorandumului de Înţele­gere şi introducerea de reduceri de cheltuieli semiautomate în caz de deraiere de la ţintele ambiţioase de surplus bugetar primar.

♦ În propunerile de reforme, guvernul grec, în acord cu instituţiile UE, trebuie să ţină cont mai ales de:

— implementarea de reforme ambiţioase privind pensiile şi specificarea politicilor necesare pentru compensarea totală a deciziei Curţii Constituţionale din 2012 privind reforma pensiilor şi pentru implementarea clauzei de deficit zero sau găsirea de măsuri alternative acceptabile până în octombrie 2015;

— adoptarea de reforme mai ambiţioase privind piaţa de produs, cu accent pe comerţul de duminică, perioadele de vânzare, proprietarii farmaciilor, pe lapte şi brutării şi pe deschiderea profesiilor închise, vitale la nivel macro, cum sunt cele din domeniul transporturilor cu feribotul;

— pe piaţa energiei trebuie continuată privatizarea operatorului reţelei de transport al electricităţii (ADMIE), dacă nu sunt găsite în acord cu instituţiile UE alternative care să aibă aceleaşi efecte asupra competiţiei;

— pe piaţa muncii, trebuie să revizuiască şi să modernizeze legislaţia privind negocierile colective, acţiunile sindicale şi, în linie cu practica din UE, concedierile colective;

— adoptarea paşilor necesari pentru întărirea sectorului financiar, inclusiv acţiuni hotărâte privind creditele neperformante şi măsuri pentru întărirea guvernanţei băncilor şi a Fondului Elen de Stabilitate Financiară, în special prin eliminarea influenţei politice în procesul de numire în funcţie.

♦ Pe lângă acestea, autorităţile greceşti trebuie să facă următoarele:

— să dezvolte un program cu­prin­zător de privatizări cu gu­vernanţă îmbunătăţită. Active greceşti de valoare vor fi trans­ferate într-un fond independent care le va monetiza prin privatizări sau alte moduri. Monetizarea acestor active va fi una dintre sursele de fonduri pentru ram­bursarea noului credit luat de la ESM şi va genera de-a lungul vieţii acestui împrumut 50 de miliarde de euro, din care 25 de miliarde de euro vor fi folosite pentru ram­bursarea banilor cu care au fost recapitalizate băncile. 50% din ce mai rămâne va fi folosit pentru reducerea datoriilor, iar restul pentru investiţii. Fondul va fi stabilit în Grecia, va fi condus de autorităţile greceşti sub supra­vegherea instituţiilor europene;

— să modernizeze şi să întărească administraţia grecească şi im­plementarea, sub supravegherea Comisiei Europene, a unui program pentru depolitizarea administraţiei greceşti. Guvernul grec trebuie să se angajeze să reducă şi mai mult costurile administraţiei greceşti, în linie cu un program stabilit cu instituţiile europene;

— guvernul trebuie să consulte şi să stabilească cu instituţiile eu­ropene toate proiecetele de lege din domeniile relevante înainte ca acestea să fie supuse dezbaterii publice sau să fie înaintate parla­mentului grec.

♦ Angajamentele de mai sus sunt cerinţele minime pentru începerea negocierilor cu guvernul grec.

♦ Summitul Euro subliniază că „haircut-uri“ nominale ale datoriei greceşti ies din discuţie.

via | www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.