Panorama
Draghi: Aprecierea euro va atrage noi măsuri de politică monetară din partea BCE
"Cu cât euro este mai puternic, cu atât mai mult sunt necesare măsuri de acomodare monetară", a spus el.Euro a închis şedinţa de vineri la cotaţia de 1,3885 dolari, în urcare cu 1,3% faţă de săptămâna anterioară. Moneda europeană are un impact "semnificativ" asupra stabilităţii preţurilor în regiune, a declarat Draghi. Şeful BCE analizează deja noi măsuri de stimulare, inclusiv de relaxare cantitativă, după ce rata de creştere a preţurilor a încetinit în martie la 0,5%, minimul a patru ani. Două treimi din participanţii la un sondaj realizat de Bloomberg se aşteaptă ca BCE să adopte în următoarele două luni măsuri de relaxare a politicii monetare. Jens Weidmann, şeful băncii centrale a Germaniei şi membru al consiliului guvernatatorilor BCE, a declarat, de asemenea, la Washington, că aprecierea euro este datorată parţial intrărilor de capital, mai ales în ţările de la periferia zonei euro.
"Aprecierea arată o revenire a încrederii în zona euro. Cursul este unul dintre factorii luaţi în considerare la evaluarea inflaţiei şi, în consecinţă, analizăm efectele unui euro mai puternic", a spus el.Directorul FMI, Christine Lagarde, a declarat că BCE trebuie să menţină politicile monetare de sprijinjire a economiei şi a apreciat disponibilitatea băncii centrale de a recurge la noi instrumente de politică monetară dacă este nevoie.
via www.mediafax.ro
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1116 vizualizări
Data publicării:
14 Aprilie /2014 09:28
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
politica monetară | euro | BCE
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.