Panorama

Elveţia a transferat mai multe sute de milioane de franci fiscului britanic şi celui austriac

Elveţia a transferat mai multe sute de milioane de franci fiscului din Marea Britanie şi celui din Austria, în cadrul noilor acorduri fiscale cu cele două ţări, în vigoare de la începutul acestui an, a anunţat joi Ministerul elveţian al Finanţelor, transmite AFP. Fiscul britanic a primit 372 de milioane de franci elveţieni (310 milioane euro), iar cel din Austria 515 milioane de franci. Purtătorul de cuvânt al Ministerului elveţian de Finanţe a precizat că este vorba despre o primă plată dintr-o serie de 12 care vor avea loc lunar până în iunie 2014. Acordurile bilaterale au rolul să compenseze pierderile generate celor două ţări de averile păstrate în Elveţia de-al lungul anilor, care nu au fost declarate în ţările de origine. Aceste acorduri prevăd totodată o taxare a dobânzilor pentru aceste fonduri de către băncile elveţiene şi vărsarea sumelor respectivele autorităţilor fiscale din Marea Britanie şi Austria, fără dezvăluirea numelor deţinătorilor conturilor.Clienţii britanici sau austrieci pot fie să se autodenunţe la fiscul din ţările lor, fie să participe la acest acord. Potrivit autorităţilor de la Berna, circa 15.000 de clienţi britanici şi 13.500 de clienţi austrieci au optat să se autodenunţe. Aceşti clienţi deţin în conturi din Elveţia 12,8 miliarde de franci elveţieni. Ministerul austriac de Finanţe a indicat joi că fondurile declarate de contribuabili austrieci se ridică la 4,4 miliarde de euro. Potrivit autorităţilor de la Berna, aceste prime rezultate arată că obiectivul creării unei pieţe financiare conforme cu reglementările fiscale poate fi îndeplinit. Asociaţia elveţiană a băncilor (ASB) consideră că rezultatele confirmă estimările sale, potrivit cărora un număr neaşteptat de mare de persoane au optat să informeze autorităţile fiscale despre conturile deţinute în Elveţi

via www.contabilsef.md

1386 vizualizări

Data publicării:

29 Iulie /2013 18:12

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

elveţia | marea britanie | Fisc

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon