Panorama

Elvețienii de la UBS cer clienților germani să-și rezolve problemele cu fiscul sau să părăsească banca

Grupul bancar elveţian UBS a cerut clienţilor germani care nu şi-au declarat averea fiscului din Berlin să remedieze această situaţie sau să părăsească banca într-o perioadă de 16 luni, decizia fiind luată la presiunea autorităţilor din Germania. Elveţia este cel mai mare centru bancar offshore, cu active atrase de 2.000 de miliarde de dolari, scrie Mediafax cu referire la New York Times. Multe persoane bogate din Germania îşi ţin banii în băncile elveţiene pentru a evita plata taxelor. Situaţia a început, însă, să se schimbe după ce guvernul de la Berlin, sub presiunea crizei financiare, a început să investigheze agresiv evazioniştii. UBS va căuta să menţină relaţii pe termen lung doar cu clienţii care îşi plătesc taxele conform legilor din Germania, a declarat, vineri, preşedintele UBS, Axel Weber. Oficialul nu a explicat cum va proceda banca în cazul clienţilor care nu-şi achită corect taxele. "Ne aşteptăm ca toţi clienţii din Germania să poată demonstra până la sfârşitul anului următor că şi-au plătit taxele", a declarat Weber pentru cotidianul german Boersen-Zeitung, într-un interviu publicat vineri. Parlamentul german a renunţat anul trecut la intenţia de a acorda o amnistie fiscală evazioniştilor care îşi declară averea, însă mulţi germani şi-au dezvăluit totuşi activele ascunse în Elveţia, în mare parte din cauza temerilor că vor fi descoperiţi de autorităţi, care cumpără de la informatori date despre clienţii băncilor elveţiene. O altă bancă importantă din Elveţia, Credit Suisse, a informat în luna aprilie că va înceta până la sfârşitul anului relaţiile de afaceri cu clienţii germani care refuză să-şi rezolve problemele legate de neplata taxelor. Banca a plătit în urmă cu doi ani 150 de milioane de euro pentru a încheia amiabil o investigaţie în care angajaţii din Duesseldorf erau acuzaţi că au ajutat cetăţeni germani să evite plata contribuţiilor fiscale.

via bancamea.md

1201 vizualizări

Data publicării:

28 August /2013 13:17

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Elvetia | Fisc

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon