13
10 2014
800

FMI cere guvernelor lumii să facă orice pentru a aduce creştere economică pentru a evita o nouă criză mondială

Ţările membre Fondului Monetar Internaţional au făcut sâmbătă, în cadrul conferinţei anuale a FMI şi Băncii Mondiale, un apel la acţiune pentru a grăbi revenirea economică mondială şi au cerut guvernelor să nu blocheze creşterea prin scăderea bugetelor, în condiţiile ameninţării unei noi crize, scrie Reuters.

Apelul către prioritizarea creşterii venit din partea FMI vine în condiţiile în care economia Japoniei se află în dificultate, zona euro riscă o nouă recesiune, şi chiar expansiunea Chinei a încetinit.

”Mai multe ţări sunt puse în faţa unei creşteri economice slabe, cu rata şomajului neacceptat de ridicată”, a declarat Comitetul Financiar FMI în numele celor 188 de membri ai organizaţiei.

Săptămâna aceasta, FMI a revizuit în scădere prognoza de creştere economică globală de la 3,4% la 3,3%, a treia reducere de anul acesta, în condiţiile în care speranţele pentru o revenire economică sustenabilă precum cea din 2007-2009 s-au evaporat, în ciuda injecţiilor de capital din partea băncilor băncilor centrale.

Fondul Monetar Internaţional a ridicat Europa ca principala îngrijorare, un sentiment împărtăşit de mulţi economişti şi investitori adunaţi în Washington pentru conferinţa de toamnă a FMI.

Totuşi, oficialii europeni au căutat să alunge îngrijorările. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a spus că restrângerea fiscală din zona euro va dispare, în timp ce ministrul de finanţe german, Wolfgang Schaeuble, a încercat să alunge ideea că cea mai mare economie europeană ar fi în risc de recesiune.

Dintre economiile puternice ale lumii, SUA a fost privită cu optimism, în ciuda peisajului economic mondial sumbru, iar drept urmare investitorii s-au grăbit să parieze pe dolar.

Totuşi, în ciuda faptului că economia americană a început să revină pe creştere, inflaţia şi creşterea salariilor sugerează că cea mai înceată creştere-economică postbelică nu aduce economiei un boost sustebanil, iar îngrijorările că o decelerare a creşterii la nivel mondial va afecta şi SUA încep să se contureze.

via www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.