22
05 2014
927

FMI: Corupţia încetineşte creşterea economică din România, Ungaria, Grecia şi Bulgaria

Creşterea economică din Grecia, Bulgaria, România şi Ungaria este încetinită de corupţie, a declarat directorul adjunct al Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Aasim Husain.

Ţările cu cea mai rapidă creştere economică din Europa de Est vor fi Polonia şi Letonia, care îşi revine rapid după contracţia puternică din timpul crizei economice, a sugerat Husain, potrivit cotidianului macedonean Utrinski vestnik, citat de Novinite.

Cea mai mare provocare pentru regiune, mai ales pentru ţările îndatorate precum Croaţia şi Serbia, este creşterea creditării pentru economie, precum şi finanţarea externă, a spus el.

Economiile din regiune ar putea, de asemenea, fi afectate de inundaţiile semnificative din Serbia şi Bosnia-Herţegovina, precum şi de impactul crizei din Ucraina şi de eventuale sancţiuni împotriva Rusiei.

FMI estimează pentru România în acest an o creştere de 2,2%, iar pentru anul următor de 2,5%. În 2013, PIB-ul României a crescut cu 3,5%.

Economia Poloniei va consemna o evoluţie mai bună decât cea a României în ambii ani analizaţi de raportul FMI, cu un avans al PIB de 3,1% anul acesta şi 3,3% anul următor.

Ungaria şi Bulgaria vor avea rate mai lente de creştere comparativ cu România.

Astfel, economia Ungariei ar urma să încetinească anul următor la 1,7%, după 2% în acest an, în timp ce creşterea PIB-ului Bulgariei se va accelera de la 1,6% în acest an la 2,5% anul următor.

via www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.