Panorama

Francezii înstăriţi îşi părăsesc locuinţele de lux din Paris din cauza taxelor. În locul lor vin străinii

Revenirea cumpărătorilor bogaţi din Orientul Mijlociu, SUA şi Rusia, împreună cu o scădere de peste 10% a preţurilor într-un an au revigorat piaţa imobiliară de lux din Paris, în blocaj după plecarea multor francezi înstăriţi, inclusiv actorul Gerard Depardieu, din cauza taxelor ridicate. În timp ce datele furnizate de notari arată că numărul apartamentelor vândute în prima jumătate a anului este cu 22% sub media ultimilor zece ani, tranzacţiile au înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Străinii au cumpărat 7,7% din casele vândute în Paris în prima jumătate a anului, aproape de recordul de 8% înregistrat în 2003 şi 2008 şi în urcare de la 7,3% anul trecut. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat după alegerile din mai 2012 noi taxe pentru companii şi populaţie în acest an, cu impact de 30 de miliarde de euro, inclusiv creşterea la 75% a unei taxe pe veniturile salariale mai mari de 1 milion de euro. Creşterile de taxe au făcut parte din strategia preşedintelui francez de a reduce deficitul bugetar, de 4,8% anul trecut. La sfârşitul anului trecut, Depardieu, câştigător al Globului de Aur la categoria cel mai bun actor în 1991 pentru rolul din filmul Green Card, a devenit cel mai cunoscut francez care a ales să părăsească ţara din cauza taxelor. Depardieu s-a mutat în Belgia, iar ulterior a aobţinut şi paşaport rusesc.Actorul şi-a scos reşedinţa din Paris, o casă din secolul XIX situată în centrul oraşului, la vânzare. Valoarea totală a proprietăţilor scoase la vânzare de firma Daniel Feau a crescut în primul trimestru cu 42% faţă de perioada simlară a anului trecut, la 5,4 miliarde de euro, însă în lunile următoare a coborât uşor, a spus Jottras.
"Am avut 12 luni groaznice între aprilie 2012 şi aprilie 2013. (...) Piaţa s-a trezit însă în urma scăderii preţurilor. Străinii se uită din nou la Franţa, pentru că şi-au dat seama că, în final, iadul taxelor este pentru noi şi nu pentru ei", a declarat Charles-Marie Jottras, preşedintele Daniel Feau, firmă afiliată Christie’s International Real Estate.
O altă firmă de brokeraj, Barnes, are în ofertă 1.250 de proprietăţi de lux cu preţuri de peste 1 milion de dolari. Numărul proprietăţilor situate în Paris şi districtele învecinate Yvelines şi Hauts-de-Seine, este de două ori mai mare decât în urmă cu un an şi jumătate.

via www.obiectiv.info

1374 vizualizări

Data publicării:

15 Octombrie /2013 16:03

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Franța | impozit | imobil

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon