Panorama

Germania introduce taxă de autostradă anuală de 100 de euro pentru şoferii străini

Şoferii străini care vor conduce pe autostrăzile din Germania ar putea fi obligaţi să plătească o taxă de până la 100 de euro pe an, de care rezidenţii germani ar fi în practică scutiţi, potrivit unui proiect al Ministerului Transporturilor de la Berlin, obţinut de presă. Proiectul prevede ca şoferii să lipească pe parbrizul maşinii o vignetă, dovada că au achitat taxa, în caz contrar urmând să fie amendaţi, scrie Financial Times. Rezidenţii germani vor fi, de asemenea, obligaţi să cumpere vigneta, dar vor putea deduce costul acesteia din alte taxe pe care le achită pentru drumuri. Acest artificiu va permite Germaniei să se conformeze reglementărilor UE, care interzic discriminarea în funcţie de naţionalitate, şi îi permite cancelarului Angela Merkel să-şi respecte angajamentul electoral de a nu mări taxele. Introducerea taxei pentru autostrăzi ar fi "o decizie politică" în cadrul negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare, ca urmare a alegerilor parlamentare din septembrie, potrivit Ministerului Transporturilor. Taxarea şoferilor străini a fost una dintre temele principale în campania electorală a premierului Bavariei, Horst Seehofer, lider al Uniunii Creştin Sociale, partid aliat Uniunii Creştin Democrate a cancelarului Merkel. Seehofer a afirmat că taxa pentru străini este o condiţie pentru formarea unei coaliţii de guvernare.
"Nevoia de a se face ceva este semnificativă, având în vedere investiţiile structurale prea reduse din bugetul pentru transport şi necesarul foarte ridicat pentru lucrări de întreţinere şi modernizare, de exemplu în cazul renovării podurilor. Avem nevoie de mai mulţi bani pentru infrastructură", notează ministerul german.
Reţeaua de autostrăzi a Germaniei "s-a deteriorat semnificativ" în ultimii ani, arată unui studiu al Institutului German pentru Cercetare Economică. Pentru taxarea şoferilor ar putea fi folosite atât sisteme bazate pe timp (precum vigneta), cât şi pe distanţă, a arătat Ministerul Transporturilor. Taxele ar fi proporţionale cu utilizarea drumurilor, astfel că şoferii străini ar fi nevoiţi să plătească doar pentru perioada în care folosesc drumurile sau pentru distanţa parcursă. De asemenea, maşinile cu emisii poluante scăzute ar beneficia de discounturi. Potrivit autoclubului german Adac, şoferii străini reprezintă doar 5% din traficul rutier din Germania. Aceşti şoferi contribuie deja la susţinerea infrastructurii de transport din Germania prin taxele incluse în preţul carburanţilor, afirmă Adac, care se opune introducerii taxei. Mai multe ţări europene, printre care Austria, Ungaria, Cehia, România şi Slovacia, impun şoferilor să cumpere vignete pentru perioada utilizării drumurilor naţionale.

via www.eco.md

1248 vizualizări

Data publicării:

08 Noiembrie /2013 15:16

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Germania | taxe | auto | economia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon