Panorama

Harta salariilor minime în Europa. Sub ce sumă nu poţi fi plătit în 2014

Chiar după creşterea în două trepte a salariului minim la 850 şi respectiv 900 de lei, România va rămâne pe penultimul loc în UE, depăşind doar Bulgaria faţă de începutul anului trecut. Salariul minim al românilor a ajuns la circa 190 de euro la începutul acestui an şi va creşte cu încă 5 procente de la mijlocul anului 2014. Spre comparaţie, în Slovacia salariul minim este de 338 euro, în Ungaria de 341 euro, iar în Polonia de 377 euro. Salariul minim legal în Belgia este de 1.502 euro brut, al doilea salariu minim cel mai ridicat din Europa după Luxemburg - 1.874 de euro, potrivit celor mai recente date Eurostat. Dacă vrei să munceşti în Franţa, trebuie să ştii că este ILEGAL să fii plătit sub 1.430 euro, iar în Olanda sub 1.478 euro. În Irlanda NU poţi fi plătit cu mai puţin de 1.462 euro, în Marea Britanie sub 1.190 euro. Nu toate statele europene au un nivel minim al salarizării, iar în unele dintre acestea se aplică doar parţial, în câteva industrii. România a reuşit totuşi să depăşească Bulgaria în 2013 la nivelul salarizării minime - la începutul anului trecut, bulgarii aveau un salariu minim de 159 euro, iar românii doar 157 euro.

via www.realitatea.net

1758 vizualizări

Data publicării:

03 Ianuarie /2014 09:49

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

salarii minime | Europa

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon