Panorama

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a atins în decembrie maximul ultimilor şapte ani

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a crescut în decembrie pentru a cincea lună consecutiv, la maximul ultimilor şapte ani, confirmând redresarea celei mai mari economii din Europa. Indicele privind aşteptările investitorilor şi analiştilor pentru următoarele şapte luni a urcat de la 54,6 puncte în noiembrie la 62 de puncte în decembrie, cel mai ridicat nivel după aprilie 2006, fiind peste aşteptările analiştilor, relatează Bloomberg. După o evoluţie mai slabă la începutul trimestrului al patrulea, economia germană va înregistra o creştere solidă în următoarele luni, a estimat luni banca centrală a Germaniei, Bundesbank.
"Economia germană profită de o cerere internă puternică. Pe lângă asta, creşterea exporturilor se va accelera odată cu redresarea zonei euro, în 2014",
a declarat Slavena Nazarova, analist la banca Credit Agricole în Paris. PIB-ul Germaniei a avansat cu 0,3% în trimestrul al treilea, după o creştere de 0,7% în cel de-al doilea. Analiştii anticipează o creştere economică trimestrială de 0,4%, până la jumătatea anului viitor, potrivit unui sondaj separat. Pentru zona euro, Banca Centrală Europeană antiocipează pentru acest an o contracţie de 0,4%, urmată de o creştere de 1,1% în 2014.

via www.mediafax.ro

1194 vizualizări

Data publicării:

19 Decembrie /2013 09:42

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Germania | investiţii | economia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon