Panorama
Japonia a adoptat un buget record, de peste 920 miliarde de dolari, pentru următorul an fiscal
"Guvernul va reuşi în acelaşi timp revitalizarea economiei şi consolidarea fiscală",a declarat sâmbătă Shinzo Abe, într-o întâlnire a miniştrilor şi reprezentanţilor coaliţiei de guvernare. Proiectul de buget va fi trimis în Parlament la începutul anului viitor. Creşterea economică a Japoniei a încetinit în trimestrele doi şi trei din acest an la 0,9%, respectiv 0,5% comparativ cu trimestrul anterior, după un avans de 1,1% în primele 3 luni ale anului. În bază anuală, economia japoneză a crescut cu 2,6% în trimestrul al treilea. Pachetul de măsuri neconvenţionale adoptat în urmă cu un an de Abe şi-a făcut efectul iniţial, însă impactul măsurilor a început să se atenueze, iar o majorare a taxei pe vânzări programată pentru luna aprilie ar putea genera contracţie economică, majorând în acelaşi timp veniturile statului, ceea ce a permis guvernului să reducă planul de finanţare. Veniturile din plasamente de obligaţiuni vor finanţa 43% din bugetul de anul viitor, faţă de 46,3% pentru anul fiscal în curs, potrivit proiectului de buget.
via www.mediafax.ro
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1386 vizualizări
Data publicării:
23 Decembrie /2013 13:46
Domeniu:
Noutăți
Etichete:
Japonia | economia | buget
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.