Panorama

Noul front de luptă pentru resurse energetice: oceanul. China ar putea lua faţa Europei

În cursa pentru a profita de una dintre cele mai mari resurse neutilizate de energie curată ale planetei, oceanul, China se evidenţiază ca principal teren de testare, scrie Wall Street Journal. Pe viitor competiţia dintre companiile occidentale şi cele chineze s-ar putea intensifica, mai ales dacă cele chineze încep să folosească tehnologia dezvoltată alături de partenerii occidentali pentru a se extinde rapid. Până acum Uniunea Europeană a fost în prima linie a eforturilor de a utiliza resursele maritime pentru a produce electricitate. Dar cu 17.703 de kilometri de coastă, un bogat potenţial energetic şi suferind din ce în ce mai mult de pe urma poluării, China este văzută de mulţi specialişti ca o locaţie ideală pentru pionieratul în dezvoltarea şi comercializarea tehnologiei energetice marine. China îşi majorează cheltuielile alocate pentru domeniu, iar companiile străine, inclusiv americanii de la Lockheed Martin, testează echipamente şi intră în parteneriate de tip joint venture în China. Printre proiectele cu sprijin chinez al căror potenţial este evaluat se numără zidul dinamic care foloseşte puterea mareei, cu turbine cu palete curbate pentru a permite circulaţia peştilor. Dacă proiectul va fi aprobat, peretele ar putea furniza energie cât două mari reactoare nucleare şi jumătate şi ar costa 30 de miliarde de dolari. Investitorii ar fi guvernul Olandei şi un consorţiu format din opt companii olandeze. Proiectul este mai mare decât altele care folosesc marea şi ar putea produce electricitate mai ieftină decât fermele eoliene offshore, spune Dimitri de Boer, consultant pentru mediu şi schimbări climatice la Organizaţia pentru Dezvoltare Industrială a Naţiunilor Unite. „China foloseşte tehnologia de vârf” în domeniul energiei pe bază de resurse marine, spune de Boer, care lucrează la sediul din Beijing al organizaţiei. Energia marină este încă mult mai costisitoare decât cea din cărbuni, ţiţei, vânt sau cea produsă în reactoarele nucleare, iar unele din tehnologiile testate în China s-ar putea dovedi nepractice. Din 2010 până în prezent Beijingul a cheltuit pe energie marină aproximativ un miliard de yuani, adică aproximativ 160 milioane de dolari, spune Wang Chuankun, fostul şef al comisiei responsabile cu energia oceanică a asociaţiei academice Societatea pentru Energia Regenerabilă a Chinei. Investiţiile totale în proiecte private în energie marină din Europa au ajuns la aproximativ 825 milioane de dolari în ultimii şapte ani, iar Departamentul de Energie al SUA susţine mai multe proiecte de cercetare de pe coasta Pacificului. Chile, Australia şi alte ţări au de asemenea proiecte importante în desfăşurare. Dar potrivit multor specialişti din sector, China va fi actorul cheie. Lockheed lucrează cu conglomeratul chinez Reignwood Group în vederea construirii primei centrale mari care să convertească energia termală oceanică. Companiile ar urma să hotărască până în iunie unde anume în Asia să construiască o centrală de 10 MW, care va folosi apa caldă de la suprafaţa oceanului pentru a încălzi amoniacul . Având un punct de fierbere scăzut, acesta produce aburi fără emisii de carbon pentru a pune în mişcare o turbină. Aburul este apoi condensat folosind apă mai rece din adâncul oceanului, iar ciclul se repetă, producând un flux constant de energie care costă aproximativ 15 cenţi pe kilowatt-oră. Costul este mai mare decât cel al energiei nucleare, dar cu mult mai mic decât cel de 22 cenţi pentru turbinele eoliene offshore, conform Administraţiei Informaţiilor din Energie, agenţia de stat americană care oferă informaţii statistice din domeniu. 10 megawaţi asigură electricitatea pentru 10.000 locuinţe. Cooperarea dintre pionierii proiectelor marine din Occident şi China s-ar putea transforma într-o competiţie încinsă pe măsură ce piaţa se dezvoltă, repetând scenariul din sectorul energiei eoliene şi al celei solare. Uniunea Europeană avertiza asupra competiţiei viitoare pentru o piaţă care ar putea fi evaluată la câteva sute de miliarde de dolari şi cerea ţărilor membre să sprijine proiectele proprii într-un document strategic din ianuarie.
„Cu siguranţă vom vedea o creştere a numărului disputelor dintre China şi companii străine pentru brevete în domeniul tehnologiei surselor regenerabile, inclusiv energia marină”,
spune Xiang Wang, avocat la firma Orrick, Herrington şi Sutcliffe din Beijing. Creşterea rapidă a cotei de piaţă a companiilor chineze în producţia de echipamente din sectorul eolian şi solar a determinat autorităţile din SUA şi din UE să ia măsuri antidumping şi anti-subvenţionare în ultimii doi ani şi a alimentat dispute în privinţa brevetelor.

via www.zf.ro

1588 vizualizări

Data publicării:

07 Aprilie /2014 09:32

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

China | resurse naturale | energie | Europa

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon