Panorama

Polonia, la apogeul puterii politice în Europa: de unde a plecat şi cum a ajuns aici

Vicepremierul polonez Elzbieta Bienkowska a primit în Comisia Europeană rolul deosebit de important pentru întreaga UE de comisar european pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri. Şeful său, premierul Donald Tusk, a demisionat pentru a prelua preşedinţia Consiliului European, structură care reuneşte liderii Uniunii Europene. Ministrul polonez de externe s-a folosit de criza ucraineană pentru a face remarcată în întreaga lume diplomaţia poloneză. Puterea politică a Poloniei în UE este acum mai mare ca niciodată, iar puterea economică o ajută să-şi consolideze poziţia. 2014 este un an special pentru Polonia, marcând 10 ani de la aderarea la UE, 15 ani ca stat membru al NATO şi 25 de ani de la căderea comunismului. În zece ani PIB-ul polonez s-a dublat, iar şomajul s-a înjumătăţit. De asemenea, diferenţa dintre avuţia polonezilor şi cea medie din UE se îngustează. Dacă în 2003 PIB-ul per capita era de 49% din media UE, anul trecut indicatorul era de 68% din media UE. Faţă de 1989 speranaţa de viaţă a crescut cu cel puţin cinci ani. Polonia este singura ţară din UE care de când s-au prăbuşit regimurile comuniste nu a cunoscut recesiune economică. De remarcat este că în 1989 Polonia avea un PIB per capita de 1.768 de dolari, mai mic decât cel al României, de 2.293 de dolari. Pentru 2014, FMI estimează un PIB per capita pentru Polonia de 14.135 de dolari, iar pentru România de 9.515 dolari. Polonia s-a „desprins” rapid în 1991. Utilizare exemplară a fondurilor UE “Cheia succesului” polonez este tranziţia rapidă, dar dureroasă, către economia de piaţă dar cu păstrarea controlului de către stat a puterii de decizie la coloşii industriali de importanţă strategică, stabilitatea politică, utilizarea la maxim a beneficiilor pe care le oferă statutul de membru al UE şi, poate la fel de important ca toate celelalte la un loc, aripa protectoare a Triunghiului de la Weimar, în special cea a Germaniei. Polonia a beneficiat în urma statutului de membru al UE mai mult decât orice alt stat fost comunist din Europa de Est şi chiar şi înainte de aderare primea constant sprijin de la Bruxelles, nu doar sub forma fluxului de fonduri, ci şi a investiţilor şi, mai important, a bunelor practici şi modelelor de reglementare, scrie EurActiv. Beneficiile aderării la UE sunt vizibile peste tot în Polonia. Aproape orice oraş sau sat, cât de mic, are câteceva finanţat cu fonduri europene, fie ce este vorba de o staţie de tratare a apei nou contruită sau de un monument istoric renovat. Polonia are, de altfel, reputaţia unui utilizator eficient al resurselor UE, iar în 2014-2020 are şansa să-şi apere reputaţia. Pentru această perioadă Polonia are alocate de la bugetul UE 82 de miliarde de euro, un sfert din toate fondurile UE rezervate politicii de convergenţă. Însă drumul până aici a fost dureros. De la căderea Cortinei de Fier, Polonia s-a transformat într-un model de economie de piaţă, dar prin măsuri agresive luate de guvern la scurt timp după prăbuşirea comunismului. Drumul tranziţiei Poloniei către capitalism a fost deschis de ministrul finanţelor de atunci Leszek Balcerowicz cu ajutorul economistului american Jeffrey Sachs. Ei au administrat economiei aşa numita “terapie de şoc” prin implementarea unui program de privatizare la scară largă a industriei, prin crearea unei burse de acţiuni, a unor pieţe de capital, transformarea zlotului în monedă convertibilă, eliminarea controlului asupra preţurilor, reducerea cheltuielilor şi tăierea subvenţilor. Scopul programului, care a avut criticii săi, a fost integrarea Poloniei în economia globală prin apropierea de modelul occidental. Fostele mari companii de stat au fost privatizate, inclusiv prin listarea pe bursă, dar statul nu a cedat puterea de decizie. Polonia a evitat recesiunea prin reduceri de taxe şi majorarea cheltuielilor în criză Beneficiile drumului pe care şi-l croieşte Polonia au devenit evidente în timpul marii crize economice mondiale. Economia poloneză nu a căzut, aşa cum au făcut cele ale statelor vecine, ci, din contră, a continuat să urce. Unul din motivele pentru care Polonia nu a intrat în recesiune este că nu a permis dezvoltarea bulelor speculative care au făcut ca economiile din regiune, dar şi unele considerate mai dezvoltate din zona euro, să crească ameţitor. Datoriile companiilor şi ale persoanelor fizice erau mici, ţinute sub control de reglementări financiare stricte şi de aversiunea tradiţională faţă de credite a populaţiei. De asemenea, o serie de reduceri de taxe începeau să-şi facă efectul chiar când primele unde de şoc ale crizei loveau economia globală. Totodată, guvernul polonez a cheltuit banii (101,5 miliarde de euro) alocaţi din bugetul UE pentru 2007-2013 pe dezvoltarea infrastructurii, necesară organizării Campionatului European de Fotbal. Polonia a fost, în acea perioadă, cel mai mare beneficiar al fondurilor europene, notează Bloomberg. Nu doar fondurile europene au alimentat economia, ci şi investiţiile. Dacă investiţiile directe străine se situau la 50 de miliarde de euro în 2003, în 2013 acestea au ajuns la 152 de miliarde de euro. Investitorii au fost încurajaţi de armonizarea legislaţiei cu cea a UE. Trunghiul de la Weimar Polonia nu a ajuns aici singură, ci ajutată de Franţa şi mai ales de Germania. Cele trei ţări au încheiat în 1991 o alianţă în oraşul german Weimar cu scopul de a ajuta Polonia după ieşirea din comunism. Cu Germania Polonia are o relaţie deosebită, atât de strânsă încât analiştii spun că dacă Germania o duce bine, va fi bine şi pentru Polonia. Apropierea a ieşit în evidenţă în martie 2012, când noul preşedinte german Joachim Gauck a ales Polonia pentru prima sa vizită în străinătate, spre deosebire de predecesorii săi, a căror primă destinaţie a fost de cele mai multe ori Franţa. Ieri, cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit în Germania cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski la o ceremonie legată de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. “Se poate spune, şi ar fi perfect adevărat, că relaţiile germano-poloneze sunt mai bune ca niciodată”, apreciază Cornelia Pieper, consul general al Germaniei în Gdansk din partea Biroului Federal Extern. Relaţia dintre Tusk şi Merkel este descrisă de mulţi observatori ca una de prietenie adevărată. Mamele ambelor personaje s-au născut în oraşul Gdansk. Uniunea energetică Cum orice prietenie are plusuri şi minusuri, ideile celor doi oficiali diverg în ceea ce priveşte politicile energetice. Dacă Germania are în derulare cel mai ambiţios program european de “înverzire” a economiei, în calitatea sa de premier al Poloniei, Tusk a promovat insistent ideea unei uniuni energetice europene în care cărbunele ar fi reînviat ca sursă de energie pentru industrie. Cărbunele este un combustibil ieftin dar poluant. Însă aproape 90% din energia generată în Polonia are la bază cărbunele. Cea mai mare parte a acestei energii este consumată de industrie. Politicienii polonezi se aşteaptă ca Tusk să continue pe această cale din funcţie de preşedinte a Consiliului, pe care o va prelua pe 10 decembrie. Noua structură a Comisiei Europene are chiar un post de vicepreşedinte al Uniunii Energetice, care i-a revenit premierului Sloveniei.

via www.zf.ro

1462 vizualizări

Data publicării:

11 Septembrie /2014 10:11

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Polonia | indusctrie | economie | UE

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon