18
08 2015
821

Proiectul privind confiscarea averilor ascunse de infractori pe numele rudelor a fost adoptat de Parlamentul European

Averile nejustificate ascunse de infractori prin transferul catre rude sau cunoscuti vor putea fi confiscate si in Romania, potrivit unui proiect de directiva europeana al carui raport a fost adoptat marti de plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg. Raportul europarlamentarului roman Monica Macovei (PDL/PPE) a fost adoptat cu 631 voturi pentru, 19 impotriva si 25 de abtineri.

Principiul confiscarii de la terti, introdus de viitoarea directiva, se refera la bunurile sau banii pe care infractorii ii trec pe numele altor persoane, prin tranzactii fictive, pentru a evita confiscarea.

In cazul unei persoane care acumuleaza venituri prin infractiuni, si apoi vinde sau le face cadou sau le pune pe numele altora, confiscarea se va putea face, daca bunul se vinde sub pretul pietei sau se doneaza, sau exista indicii ca nu a fost o tranzactie reala, a aratat Monica Macovei, in prezentarea facuta luni in plenul Parlamentului European.

De asemenea, bunurile confiscate de la infractori vor putea fi folosite de comunitatile afectate si de institutiile nationale implicate in lupta impotriva criminalitatii, conform viitoarei legislatii europene.

In urma modificarilor efectuale in timpul procesului legislativ, directiva nu va mai cuprinde si posibilitatea confiscarii in lipsa unei hotarari judecatoresti de condamnare, insa Comisia Europeana va analiza, pe viitor, si posibilitatea confiscarii in civil.

In decembrie 2013, Macovei a obtinut consensul privind forma de compromis a proiectului de act normativ, in discutiile din trialog cu reprezentantii Comisiei Europene si ai Consiliului Uniunii Europene, motiv pentru care proiectul va merge in Consiliul Uniunii Europene pentru a fi adoptat formal de statele membre.

Dupa publicarea in Jurnalul Oficial al UE, directiva europeana va intra in functiune iar statele membre, printre care si Romania, vor avea la dispozitie doi ani si jumatate pentru a o transpune in legislatiile nationale, in vederea aplicarii efective.

„Sper ca Romania sa transpuna rapid Directiva privind confiscarea bunurilor provenind din infractiuni. Aceasta aduce norme noi privind confiscarea de la terte persoane sau confiscarea extinsa, inclusiv in cazul instrainarii sub pretul pietei sau al donatiilor. Potrivit noii Directive, confiscarea banilor infractorilor se va face mai usor si mai repede, asfel incat toti vom avea de castigat. Eu mi-am atins obiectivul in Parlamentul European, este randul celor de acasa sa il puna in aplicare”, a declarat Monica Macovei.

Cui i se va aplica viitoarea confiscare extinsa

Confiscarea extinsa prevazuta de viitoarea directiva europeana ar urma sa se aplice infractorilor condamnati pentru cel putin o fapta incadrata la una dintre urmatoarele categorii:

  • Coruptie activa sau pasiva in sectorul privat si in randul oficialilor din institutiile UE si ale statelor membre.
  • Crima orgaizata si infractiuni care au legatura cu aceasta.
  • Activitati de pornografie infantila.
  • Criminalitate cibernetica.
  • Orice infractiune pentru care legea prevede inchisoarea de minimum 4 ani.

Etapele confiscarii – pica metoda matusii sau a soacrei bogate

Viitoarea directiva europeana va aduce in cazul Romaniei un palier superior in procedura confiscarii exstinse. Astfel, infractorilor condamnati pentru fapte din zonele mentionate li se vor condisca nu numai averile lor nejustificate, ci si bunurile trecute pe numele rudelor:

Prima etapa porneste de la confiscare penala uzuala, cand instanta decide ca bunurile rezultate dintr-o infractiune dovedita sa fie confiscate. De exemplu, un traficant de carne vie este condamnat la inchisoare pentru infractiunile sale, iar instanta decide sa i se confiste acestuia 5.000 de euro, bani pe care procurorul a reusit sa probeze ca au fost obtinuti direct din activitatea ilicita. In schimb, infractorul mai detine inca 200.000 de euro.

In a doua etapa, respectivul infractor condamnat este pus sa-si justifice el si restul de 200.000 de euro pentru care nu au fost stranse probe ca au fost obtinuti din infractiuni. Daca cel in cauza poate justifica, prin veniturile obtinute legal, o avere de numai 10.000 de euro, instanta poate decide sa i se confiste restul de 190.000 de euro nejustificati. In prezent, in Romania, pentru confiscarea extinsa, in acest punct, este avuta in vedere averea nejustificata dobandita in ultimii 5 ani. Viitoarea directiva elimina acest plafon.

Al treilea palier al confiscarii extinse – care va reprezenta si noutatea pentru Romania – se refera la bunurile transferate de infractor pe numele altor persoane. Astfel, daca infractorul respectiv si-a donat averea nejustificata catre alta persoana, organele judiciare pot merge pe firul transferului de patrimoniu si pot opera confiscarea bunurilor nejustificate. Practic, poate fi astfel combatuta practica unor infractori de a-si trece masini de lux sau proprietati imobiliare obtinute ilicit pe numele unor matusi sau al soacrei, pentru a scapa de confiscare.

via | ampress.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.