Panorama

Ritmul de creştere al zonei euro, la cel mai ridicat nivel din mai 2011

Ritmul de creştere a activităţii economice din zona euro a accelerat în martie, pentru a patra lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din mai 2011, transmite Reuters. Orice indiciu al unei redresări ar fi o veste bună pentru Banca Centrală Europeană /BCE/, care a demarat în 9 martie mult aşteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro şi să evite riscul unei spirale deflaţioniste. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat în martie la 54 puncte, de la 53,3 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Indicatorul Markit din această lună se află la cel mai ridicat nivel din mai 2011. Analiştii se aşteptau la un avans de până la 53,6 de puncte. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei. 'Indicatorul PMI arată că, în primul trimestru din 2015, PIB-ul zonei euro a înregistrat o creştere de 0,3%. Totuşi, mesajul important din studiul Markit este că ritmul expansiunii ar urma să accelereze în următoarele luni', a declarat Chris Williamson, economist al Markit. Estimarea Markit de 0,3% este uşor sub cea de 0,4% a analiştilor intervievaţi de Reuters luna trecută. La rândul său, preşedintele BCE, Mario Draghi, a dat, recent, asigurări că redresarea zonei euro prinde avânt datorită măsurilor de stimulare aprobate de Banca Centrală Europeană. Conform prognozei revizuite a BCE, în 2015 economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, faţă de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii preţului la ţiţei şi al deprecierii euro. De asemenea, decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro a îmbunătăţit încrederea companiilor. În 2014, PIB-ul Uniunii Europene /UE/ a crescut cu 1,4%, iar cel al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate, în ianuarie, de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat). Analiştii consideră că programul BCE de relaxare cantitativă şi declinul preţului ţiţeiului vor stimula economia zonei euro, în acest an.

via | www.economica.net

1142 vizualizări

Data publicării:

07 Aprilie /2015 12:25

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

zona euro | activitate economica | BCE | PIB

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon