Panorama

România: BERD şi-a marcat exitul parţial din Banca Transilvania

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a redus participaţia la capitalul Banca Transilvania (TLV), prin vânzarea unui pachet de 86,76 milioane de actiuni printr-un plasament privat accelerat pe Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui anunţ făcut de BERD. Pachetul de acţiuni vândut reprezintă 2,86% din capitalul băncii, participaţia BERD scăzând astfel la 11,47% din Banca Transilvania. Tranzacţia a fost lansată cu succes la Bursa de Valori Bucureşti, pe 12 noiembrie 2015, după închiderea pieţei. Vânzarea a atras un interes puternic din partea investitorilor locali şi străini. Wood & Co a acţionat în calitate bookrunner unic al ofertei. În urma vânzării, BERD continuă să deţină 11,47% din acţiunile Băncii Transilvania. BERD a fost cel mai mare acţionar în Banca Transilvania, din 2001, când a achiziţionat un pachet de 15% pentru a consolida baza de capital a băncii şi pentru a sprijini extinderea activităţilor sale şi portofoliului de credite. De atunci, Banca Transilvania a devenit a treia cea mai mare bancă după active din România. Nick Tesseyman, managing director al BERD, a declarat: În calitate de acţionar, BERD rămâne încrezător în perspectivele de viitor ale Banca Transilvania şi în capacitatea sa de a-şi consolida în continuare poziţia de rentabilitate şi de piaţă. Prin reducerea deţinerii noastre contribuim la creşterea lichidităţii acţiunilor Banca Transilvania, în timp ce vom continua să sprijinim strategia de creştere a băncii. La un preţ de 2,64 lei/acţiune, cât a fost cotaţia acţiunilor TLV în închiderea şedinţei de ieri, pachetul vândut de BERD ar valora circa 229 milioane de lei sau 55,3 milioane de dolari. În 2001, când BERD a intrat în acţionariatul Băncii Transilvania, banca a plătit circa 6,2 milioane de dolari pentru un pachet de 15% din capitalul BT. Acţiunile TLV au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în scădere cu 1,5% până la o cotaţie de 2,6 lei/titlu. Capitalizarea bursieră a băncii este de 7,86 miliarde de lei.

via | www.zf.ro

1257 vizualizări

Data publicării:

14 Noiembrie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BERD | vînzare | actiuni | capital | banci | Transilvania

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon