Panorama

România: Măsurile de reducere a fiscalității nu pot fi adoptate fără îmbunătățirea colectării

Măsurile de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea CAS sau neimpozitarea profitului reinvestit, nu pot fi adoptate fără îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor la buget, a declarat marți ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul conferinței 'Nevoi și resurse în finanțarea economiilor din Zona Non-Euro', organizată de Institutul Aspen România. "Aceste măsuri nu pot fi luate dacă nu eficientizăm colectarea veniturilor în România, iar această eficientizare devine o prioritate care se va realiza, printre altele, prin reducerea evaziunii fiscale", a precizat Ioana Petrescu. Ea a amintit, în acest context, planul cu Banca Mondială, demarat la sfârșitul anului trecut, de modernizare a ANAF și intenția de plafonare a plăților în numerar.
"În plus avem nevoie de o direcție de analiză de Risc în cadrul ANAF care să fie performantă, obiectivă, computerizată, pentru a eficientiza modul de colectare și de control în cadrul ANAF",
a mai spus ministrul Finanțelor. O altă prioritate a noului ministru este modernizarea direcției de "Transfer Pricing" din ANAF.
"Nu vreau să spun că aceste operațiuni sunt ilegale, dar trebuie să avem grijă ca profiturile multinaționalelor să fie distribuite în așa fel încât să fie echitabil și pentru statul român",
a adăugat Ioana Petrescu. În plus, ea susține că nu se poate ajunge la nivelul de colectare al țărilor dezvoltate fără să fie atacată și problema conformării voluntare.
"Este un proces lung și am un plan: o mai mare transparență a instituțiilor publice, a modului în care este cheltuit banul public, o mai bună comunicare a măsurilor pe care le luăm. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a da încredere cetățeanului că trebuie să își plătească taxele și că asta este datoria lui patriotică",
susține ministrul Finanțelor. În plus, ea a mai spus că este foarte important pentru contribuabil ca modalitățile de plată a impozitelor să fie simplificate, mai prietenoase. "Este greu să ceri conformare voluntară atunci când trimiți contribuabilul să stea la coadă trei ore la ghișeu și când nu prezinți destul de multe informații pentru a-și plăti impozitele", a susținut Ioana Petrescu. Tot în sensul îmbunătățirii colectării veniturilor, noul ministru a anunțat că intenționează să îmbunătățească dialogul cu mediul de afaceri și să simplifice Codul Fiscal, prin rescrierea acestuia și a Normelor Metodologice până la începutul anului viitor. Ministrul Finanțelor a amintit și prioritățile sale în materie de reducere a fiscalității, respectiv reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, neimpozitarea profitului reinvestit și menținrea cotei de impozitare de 16% pentru companii.

via www.agerpres.ro

1468 vizualizări

Data publicării:

18 Martie /2014 14:37

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

România | taxa | ministerul finanţe | Reforme

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon