Panorama

Romania: Persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală ar putea depune o declaraţie de patrimoniu şi venituri din 2014

Persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală şi care sunt supuse verificării fiscale demarate în urma descoperirii unor discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate vor depune o declaraţie de patrimoniu şi venituri numai la cererea administraţiei fiscale, începând din 2014, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, remis marţi. 'Formularul declaraţiei de patrimoniu şi venituri prevăzut în anexă la proiectul de ordin postat pe site-ul MFP vizează strict acele persoane fizice care în urma unor verificări documentare prealabile amănunţite a tuturor informaţiilor deţinute şi obţinute de ANAF referitoare la veniturile declarate de acestea comparativ cu acumulările lor patrimoniale urmează să fie supuse unei verificări fiscale efective pentru că prezintă un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate. În concluzie, solicitarea depunerii acestei declaraţii de patrimoniu şi venituri nu se va face către toate persoanele fizice şi nici măcar către toate persoanele fizice independente supuse inspecţiei fiscale obişnuite ci numai către acele persoane fizice care în urma verificărilor prealabile prezintă discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate', se menţionează în comunicatul MFP. În proiectul de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, în data de 26.08.2013, se aprobă doar modelul declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi elementele de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale. Procedura de verificare a persoanelor fizice este deja prevăzută în Codul de procedură fiscală, la Capitolul 3, Art. 109^1 - Reguli privind verificarea persoanelor fizice iar proiectul de Ordin nu face decât să definească conţinutul şi modelul propriu zis al declaraţiei de patrimoniu, mai arată Ministerul Finanţelor. Potrivit proiectului de act normativ, elementele de patrimoniu care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele: bunuri imobile (terenuri, clădiri, alte bunuri imobile); bunuri mobile (mijloace de transport (terestre/navale/aeriene înmatriculate/înregistrate, potrivit legii); bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, antichităţi, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare de achiziţie însumată depăşeşte 15.000 lei; animale, inclusiv animale de rasă sau care participă la competiţii/curse, a căror valoare însumată depăşeşte 15.000 lei), active financiare (conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire; plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate) alte bunuri, titluri şi/sau deţineri a căror valoare individuală depăşeşte 10.000 lei; poliţe de asigurare, cu excepţia asigurărilor de răspundere civilă auto; cheltuieli (cheltuieli personale sau cheltuieli cu persoanele aflate în întreţinere); datorii. Elementele de venituri care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele: venituri realizate pentru care se aplică regimul de reţinere la sursă a impozitului; venituri realizate care nu sunt impozabile; venituri scutite de impozit, potrivit legii. Termenul de depunere a declaraţiei este de 60 de zile, în situaţia în care solicitarea are loc odată cu comunicarea avizului de verificare fiscală, sau în termen de 15 zile dacă solicitarea are loc în timpul verificării situaţiei fiscale personale. Nerespectarea obligaţiei de depunere a formularului Declaraţie de patrimoniu şi de venituri constituie contravenţie conform dispoziţiilor art. 219 alin.(1) lit. s) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi se sancţionează, conform dispoziţiilor art. 219 alin. (2) lit. i) din acelaşi act normativ, cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

via www.money.ro

1656 vizualizări

Data publicării:

28 August /2013 18:52

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

România

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon