Panorama

Zeci de diplomaţi ruşi, inculpaţi în SUA pentru fraudarea sistemului asigurărilor pe caz de boală

Justiţia a anunţat joi la New York inculparea a 49 de diplomaţi sau foşti diplomaţi ruşi şi a soţiilor lor, acuzaţi că au escrocat în mod "ruşinos", timp de nouă ani, sistemul american al asigurărilor pe caz de boală "Medicaid", destinat în principiu celor mai săraci, relatează AFP. Escrocheria, în valoare de aproximativ 500.000 de dolari, a avut loc în perioada 2004-2013 şi vizează, potrivit procurorului din Manhattan Preet Bharara, 25 de diplomaţi din cadrul Consulatului General al Rusiei la New York, din cadrul misiunii ruse la ONU şi reprezentanţei comerciale a Rusiei la New York şi soţiile acestora. Dacă sunt adăugaţi "zeci de complici nemenţionaţi în actul de acuzare", valoarea totală a escrocheriei este de 1,5 milioane de dolari. Diplomaţii sunt acuzaţi că au minţit cu privire la venituri, cu scopul de a beneficia de acest ajutor, uneroi prezentând scrisori oficiale în acest sens, deşi, potrivit procurorului, "ei cheltuiau zeci de mii de dolari pe bunuri de lux în buticuri ca (bijutierul) Tiffany, (magazinul) Bloomingdale, (firma de pantofi) Jimmy Choo şi efectuau croaziere scumpe şi voiaje în Caraibi". Acuzaţii au fost inculpaţi pentru fraudarea asigurărilor pe caz de boală, dar vor beneficia de imunitate diplomatică, deci nu vor fi arestaţi. Unsprezece se află în prezent în Statele Unite, dintre care cinci lucrează la misiune, potrivit procurorului.
"Diplomaţia ar trebui să fie un mod de a întinde o mână, ci nu de a o băga în buzunarul ţării gazdă", a denunţat Bharara.
"Excrocheria a exploatat o slăbiciune a sistemului Medicaid, iar acuzaţiile arată o corupţie ruşinoasă şi sistematică în rândul diplomaţilor ruşi de la New York", a adăugat el, citat într-un comunicat.
Această escrocherie este legată de dreptul preluării în sarcina statului New York a femeilor însărcinate şi copiilor acestora până la vârsta de un an, atunci când veniturile acestora sunt sub un anumit prag. Diplomaţii nu plătesc impozite, iar în mod istoric misiunea şi consulatul şi-au plătit cheltuielile medicale, se mai arată în comunicat. Pe de altă parte, Rusia a respins "în mod categoric", vineri, acuzaţii de fraudă formulate împotriva reprezentanţilor săi în Statele Unite, după inculparea a 49 de diplomaţi sau foşti diplomaţi şi soţiilor acestora pentru escrocarea sistemului american de asigurări pe caz de boală.
"Respingem în mod categoric acuzaţiile formulate împotriva reprezentanţilor ruşi în Statele Unite",
a declarat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov pentru Itar-Tass.
"Aprecim că filarea reprezentanţilor unor organizaţii diplomatice, indiferent de apartenenţa lor unei ţări sau alteia, este ilegală", a adăugat el, evocând "acuzaţii inventate".
"Recurgerea la asemenea metode împotriva unor persoane care deţin imunitate diplomatică şi paşapoarte diplomatice contrazice orice norme internaţionale şi convenţii în acest domeniu", a subliniat Riabkov.
Adjunctul ministrului rus consideră că aceste acuzaţii constituie o "tentativă de revanşare pentru reglarea unor probleme care nu privesc relaţiile ruso-americane", fără să precizeze la ce se referă.

1347 vizualizări

Data publicării:

06 Decembrie /2013 10:42

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

SUA | diplomati | Rusia | asigurarea medicala | frauda

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon