10
03 2015
7511

Despre diferența dintre deprecierea și reevaluarea mijlocului fix1

Deprecierea de valoare, în sensul SNC „Deprecierea activelor”, se referă, de regulă, la o deteriorare a valorii unui activ, care are puține şanse de a dispărea în viitor, cauzată de uzura morală, condiții nefavorabile de pe piață, modificări negative în mediul tehnologic, economic sau legal care afectează entitatea, etc.

Din punct de vedere contabil, înregistrarea deprecierii de valoare generează debitarea unui cont de cheltuieli şi creditarea unui cont de activ. Respectivul activ depreciat va apărea la noua valoare pînă și în situații financiare. Acest fapt poate conduce şi la eventuala revizuire a duratei de utilizare a activului, a valorii reziduale, precum şi a valorii amortizabile.

O pierdere din depreciere apare atunci cînd valoarea contabilă este mai mare decît valoarea care se poate recupera prin vînzarea sau utilizarea activului în continuare. Astfel, pct. 6 din SNC „Deprecierea activelor”, stipulează că un activ (grup de active) este depreciat atunci cînd valoarea sa contabilă depăşeşte valoarea justă minus costurile de vînzare.
Natalia Zlatina
Plecînd de la prevederile SNC „Deprecierea activelor” și IAS 36 Deprecierea activelor, care accentuează că, deşi în aria de aplicare a standardelor menționate nu se permite efectuarea deprecierii activelor evaluate la valoarea justă (de exemplu, investiții imobiliare, SNC „Investiții imobiliare” şi IAS 40 Investiții imobiliare), procedura de depreciere se aplică activelor imobilizate, care sunt înregistrate la valoarea reevaluată (justă), în conformitate cu alte standarde de contabilitate (de exemplu, imobilizările corporale reevaluate conform IAS 16 Imobilizări corporale2).

Astfel, identificarea faptului dacă un activ reevaluat poate fi depreciat depinde de metodele utilizate pentru determinarea valorii reevaluate (juste) a acestuia, şi anume:

dacă valoarea reevaluată (justă) a activului este determinată în baza valorii de piață, unica diferență dintre valoarea justă a activului şi valoarea sa justă minus costurile de vînzare, o reprezintă costurile suplimentare directe necesare pentru vînzarea activului:

  1. în cazul în care costurile de vînzare sunt nesemnificative, valoarea justă minus costurile de vînzare a activului reevaluat poate fi practic identică sau mai mare decît valoarea sa reevaluată (justă). Astfel, după aplicarea cerințelor de reevaluare activul reevaluat nu se consideră a fi depreciat şi valoarea justă minus costurile de vînzare nu trebuie estimată;
  2. în cazul în care costurile de vînzare sunt semnificative, valoarea justă minus costurile de vînzare a activului reevaluat este mai mică decît valoarea reevaluată (justă). Astfel, după aplicarea cerințelor de reevaluare vor fi utilizate prevederile SNC „Deprecierea activelor” aferente deprecierii activului reevaluat.

dacă valoarea reevaluată (justă) a activului este determinată pe baza altei metode decît valoarea sa de piață, valoarea reevaluată (justă) poate fi mai mare sau mai mică decît valoarea sa justă minus costurile de vînzare. De aceea, după aplicarea cerințelor de reevaluare vor fi utilizate prevederile prezentului standard privind deprecierea activului reevaluat.
Valentina Panuș
Mecanismul de reglementare a reevaluării imobilizărilor necorporale şi corporale are în vedere prevederile pct. 18 din SNC „Imobilizări necorporale și corporale”, care precizează că, în conformitate cu politicile contabile ale entității, evaluarea ulterioară a imobilizărilor poate fi efectuată în baza modelului reevaluării, potrivit IAS 38 „Imobilizări necorporale” şi IAS 16 „Imobilizări corporale2”.

Este evident că, natura regulilor contabile aferente deprecierii şi evaluării imobilizărilor corporale este influențată de prevederile SNC şi IAS anterior menționate. În acest sens, se prezintă un studiu comparativ al principalelor caracteristici şi diferențe de tratament contabil între deprecierea şi reevaluarea imobilizărilor corporale.

Tabelul 1. Studiu comparativ privind tratamentul contabil aferent
deprecierii și reevaluării imobilizărilor corporale





De asemenea, avînd în vedere art. 24, alin. (18), din CF, trebuie de reținut că nu se permite deducerea sumei din reevaluarea şi deprecierea mijloacelor fixe şi a altor active, deci, minusurile de valoare rezultate în urma reevaluărilor şi deprecierilor reprezintă cheltuieli nedeductibile.

Prin urmare, art. 20, lit. z9), venitul din reevaluarea mijloacelor fixe şi a altor active, precum şi din reluarea pierderilor din depreceiere a mijloacelor fixe şi a altor active reprezintă surse de venit neimpozabile. Deci, plusul de valoare obținut la o reevaluare ulterioară, înregistrat la venituri pentru a compensa reducerea precedentă sau o reluare a unei pierderi din deprecierea înregistrată anterior la cheltuieli, sunt considerate venituri neimpozabile.

În numerele următoare ale revistei va fi examinată diferența dintre deprecierea mijlocului fix și reevaluarea acestuia printr-un studiu de caz concret

____________________

1În prezentul articol vor fi utilizate, exclusiv, numai prevederile SNC. Potrivit pct. 4 din SNC „Imobilizări necorporale şi corporale”, mijloace fixe sunt imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a căror depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislația fiscală sau pragul de semnificație stabilit de entitate în politicile contabile.

2Totodată menționăm că, SNC „Imobilizări necorporale și corporale” tratează evaluarea ulterioară la cost, dar prin pct. 18 permite și modelul reevaluării.
Însă, conform pct. 36 din IAS 16 „Imobilizări corporale”, dacă un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă din care face parte acest element va fi reevaluată.


3 Conform planului de conturi pentru deprecierea mijloacelor fixe, este prevăzut contul 129 „Deprecierea mijloacelor fixe”. Contul 129 „Deprecierea mijloacelor fixe” este un cont de pasiv (rectificativ). În creditul acestui cont se înregistrează recunoaşterea pierderilor din deprecierea mijloacelor fixe în corespondență cu debitul conturilor: 343, 721 etc.

În debitul contului 129 „Deprecierea mijloacelor fixe” se înregistrează decontarea/reluarea pierderilor din deprecierea mijloacelor fixe în corespondență cu creditul conturilor: 123, 343, 621 etc.

Soldul contului 129 „Deprecierea mijloacelor fixe” este creditor şi reprezintă suma deprecierii acumulate a mijloacelor fixe determinată în conformitate cu standardele de contabilitate.


4 Conform planului de conturi pentru înregistrarea surplusului din reevaluare este prevăzut contul 343 „Alte elemente de capital propriu” destinat generalizării informației privind existența şi modificarea elementelor de capital propriu care nu sînt contabilizate în alte conturi din clasa 3 „Capital propriu”, inclusiv elementelor care rezultă din aplicarea prevederilor IFRS. Totodată menționăm că în Planul general de conturi contabile sunt prevăzute conturi şi pentru deprecierea altor active imobilizate.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.