Новости
Au fost aprobate noi regulamente cu privire la desfășurarea examenelor medicale profilactice obligatorii ale lucrătorilor
Guvernul a aprobat în ședința din 27 decembrie curent hotărârea cu privire la examenele medicale profilactice obligatorii ale lucrătorilor.
Atfel, prin această hotărâre a fost aprobat Regulamentul sanitar cu privire la supravegherea sănătăţii lucrătorilor, confom căruia examenele medicale profilactice obligatorii ale lucrătorilor se efectuează la angajarea în muncă, periodic și la reluarea activităţii. Costurile privind realizarea examenelor medicale în scopul supravegherii sănătății lucrătorilor se acoperă: la angajare, de către persoana care solicită a fi angajată în câmpul muncii, cu compensarea acestora de către angajator, în termen de până la o lună după angajarea în câmpul muncii, iar examenele medicale periodice și la reluarea activității, se achită de către angajator.
Conform Regulamentului, angajatorul va fi obligat să identifice factorii de risc profesional la care sunt expuși lucrătorii, să contracteze o instituție medicală pentru efectuarea examenelor medicale a lucrătorilor, să informeze lucrătorii despre necesitatea efectuării examenelor medicale, să completeze fișele (Fișa de solicitare a examenului medical, Fișa de evaluare a factorilor de risc professional și Lista nominală a lucrătorilor trimiși la examen medical profilactic, care se păstrează pe o durată de cel puțin 5 ani), să asigure mijloacele financiare și condițiile efectuării examenelor medicale fără a implica lucrătorii în costurile aferente și să admită în câmpul muncii doar lucrătorii care au efectuat examenele medicale în conformitate cu Regulamentul vizat.
Totodată, angajatorul va putea solicita examene medicale suplimentare pentru lucrătorii care prezintă semne de afectarea a sănatății cu risc pentru securitatea/viața proprie și/sau a altor lucrători.
Examinarea lucrătorilor se face de către medicul specialist de medicina muncii sau cu competențe în medicina muncii, iar la necesitate vor fi cooptați și alți specialiști din domeniul medicinii.
Inspectoratul de Stat al Muncii și subdiviziunile în teritoriu vor efectua controlul privind prezența rezultatelor examinarii medicale a lucrătorilor. Pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului, angajatorii și lucrătorii, poartă răspundere disciplinară, administrativă și penală, conform legii.
O serie de angajați vor efectua și examene în scopul prevenirii bolilor transmisibile. Conform Regulamentului sanitar cu privire la examenele medicale obligatorii a lucrătorilor în scopul prevenirii bolilor transmisibile, aprobat prin aceiași hotărâre de Guvern, aceștia sunt:
1. lucrătorii unităţilor industriei alimentare, care vin în contact direct cu alimente neambalate în procesul de producere, prelucrare, ambalare, depozitare, transportare, comercializare a produselor alimentare, inclusiv prestarea serviciilor de alimentație publică,
2. elevii şi studenţii înainte de a organiza practica în unităţile din domeniul alimentar care produc, prelucrează, depozitează, transportă, comercializează produse alimentare, și care prestează servicii de alimentație publică,
3. angajații din instalaţii centrale de aprovizionare cu apă potabilă şi alte unităţi de interes public - personalul care participă la următoarele activităţi: amenajarea paturilor filtrante, curăţarea filtrelor şi rezervoarelor, repararea şi întreţinerea puţurilor de captare, a drenurilor, a captărilor de izolare.
4. lucrătorii instituțiilor de educație timpurie, școlilor internat, caselor de copii, sanatoriilor pentru copii.
5. lucrătorii instituțiilor de întremare a sănătății copiilor (taberele de odihnă).
6. lucrătorii prestatorilor de servicii medicale de staționar, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, care lucrează cu copii mici (secții de pediatrie, boli infecțioase, maternități).
7. personalul angajat în instituțiile cu regim închis și semiînchis (centre de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități, centre de plasament temporar pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități, Instituții corecționale ale MJ și MAI).
Astfel, conform normelor în vigoare, se va reduce numărul de categorii de lucrători pentru care examenele profilactice periodice sunt obligatorii - de la 15 la 7.
Conform notei informative a proiectului, structura bolilor profesionale, înregistrate în perioada anilor 2010-2022 este prezentată de osteocondroză – 46,9%, tuberculoză – 10,9%; hepatitele virale şi toxice – 6,2%; encefalopatiile şi intoxicațiile cu pesticide - câte 4,7%; bronşitele şi astmul bronşic, neuritele cohleare, alergiile şi artrozele – câte 1,6% și alte boli – 20,3%.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1607 просмотры
Дата публикации:
27 Декабрь /2023 13:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
examen medical
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии