Новости
Comunicarea actelor emise de SFS a fost actualizată
Procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat a fost modificată și adusă în concordanță cu noile prevederi ce se referă la comunicarea prin intermediul instrumentelor digitalizate. În Monitorul Oficial din 22 august curent a fost publicat Ordinul SFS nr. 389 din 16 august 2024 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.194 din 25 aprilie 2019 prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat.
În primul rând, a fost abrogată prevederea conform căreia, în cazul persoanei juridice, documentele se expediază pe adresa ei juridică şi se consideră recepţionate la data intrării lor în sediu sau la data înmînării lor unui angajat din administraţia, din oficiul sau din secretariatul destinatarului, pentru a fi transmise acestuia (pct.4).
Anterior, conform Regulamentului, în cazul absenţei destinatarului persoană fizică, actele SFS se înmînau unui membru adult al familiei lui, rudelor, afinilor acestuia sau unei persoane care locuieşte cu destinatarul, unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului, pentru a fi transmise acestuia. Prin modificările publicate, se exclude opțiunea de a înmâna actele respective unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului. Tot în acest context, a fost eliminată și prevederea conform căreia, în cazul în care nu a fost posibilă transmiterea actului persoanelor menţionate mai sus, funcţionarul fiscal va înmîna actele preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului sau se va deplasa la primăria din localitatea unde îşi are domiciliul persoana fizică şi va înmîna actele unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie (pentru persoanele care nu sunt domiciliate în oraşe, ci doar în sate/comune) (pct.13).
În același timp, din Regulament a fost abrogată și Secțiunea a IV – ce se referă la citarea și comunicarea cu persoanele juridice nespectificate la art.187 alin. (21 ) din Codul fiscal.
Conform modificărilor operate anterior, darea de seamă fiscală se prezintă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, începând cu 1 ianuarie 2023 – de către toţi contribuabilii subiecţi ai impunerii conform art.5 pct.2), cu excepţia persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pentru care prezentarea dărilor de seamă utilizând metodele automatizate de raportare electronică nu este obligatorie, iar acest fapt implică nu doar schimbarea modului de prezentare a dărilor de seamă, ci și digitalizarea modalităților de comunicare a actelor Serviciului Fiscal de Stat în raport cu contribuabilii. Aici se are în vedere că aducerea la cunoștință a actelor administrative, citațiilor, altor acte sau răspunsuri la adresări, se face prin intermediul cutiei poștale din cabinetul electronic personal al contribuabilului de pe portalul SFS, cu indicarea adresei electronice a contribuabilului la care urmează a fi remise.
Astfel, pentru citarea/aducerea la cunoştinţă a actelor SFS contribuabililor persoane fizice, nespecificaţi la art.187 alin.(21) din CF, persoana responsabilă de întocmirea citaţiei/aducerea la cunoştinţă a actului emis de SFS va asigura transmiterea documentelor respective prin poştă, după caz, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire sau prin orice alt mijloc care să asigure confirmarea primirii lor (telegram, fax, email) sau se înmânează personal destinatarului.
Ordinul a intrat în vigoare la data publicării.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
647 просмотры
Дата публикации:
22 Август /2024 10:13
Catalogul tematic
Налоговые новости | Юридическое лицо
Ключевые слова
serviciul fiscal de stat | acte | comunicare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии