Новости

Digitalizarea certificatului de concediu medical, solicitată de mediul de afaceri

Mediul de afaceri se confruntă cu diferite situații de neprezentare a certificatului de concediu medical sau de declararea greșită a datelor, ceea ce provoacă mai multe impedimente pentru angajatori. În acest sens, solicită autorităților să își consolideze eforturile pentru a digitaliza certificatul de concediu medical și de a exclude necesitatea de prezentare a acestuia de către angajat pe suport de hârtie. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei ședințe desfășurate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

 

Precizăm, certificatul se eliberează pentru prezentare la locul de muncă, iar datele din el sunt transmise Casei Naționale de Asigurări Sociale pentru stabilirea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. În același timp, conform Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108/2005, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă acordate din mijloacele angajatorului, se stabilesc de către angajator/angajatori în temeiul certificatului medical pe suport de hârtie, în original sau copie.

 

După cum au menționat reprezentanții mediului de business, în unele cazuri angajații se află în concediu de odihnă anual și între timp li se deschide concediul medical pentru o perioadă mai mare de 5 zile, iar revenind la serviciu nu informează că au fost bolnave și nu prezintă certificatul de concediu medical. În alte cazuri, salariatul fiind în concediu de odihnă anual declară o anumită dată de deschidere/închidere a concediului medical, dar de facto datele din certificate nu coincid cu cele anunțate anterior. Pe lângă acestea sunt multiple cazuri când salariatul nu prezintă certificatul din cauza pierderii acestuia.

 

Astfel, una din soluțiile propuse ar fi extinderea funcționalităților Portalului certificatelor de concediu medical, care la moment permite doar verificarea statului certificatului, cu posibilitatea ca angajatorii să își selecteze datele de care au nevoie. După cum se argumentează, agenții economici nu au nevoie însuși de certificatul de concediu medical, dar de datele din el pentru a calcula indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă pentru primele 5 zile calendaristice.

 

Ca urmare, în cadrul ședinței s-a propus elaborarea amendamentelor pentru a permite angajatorilor să dețină acces la datele referitoare la certificatele de concediu medical, pe platforma Consiliului Economic și prezentarea acestora în cadrul următorului pachet de legi de dereglementare a activității de întreprinzător.

 

Vă recomandăm să consultați și următorul articol Concediul medical în Republica Moldova: răspunsurile la cele mai frecvente întrebări ale salariaților

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru

187 просмотры

Дата публикации:

20 Ноябрь /2024 07:54

Catalogul tematic

Электронные услуги | Новости

Ключевые слова

digitalizare | incapacitate temporară de muncă | certificat medical

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon