Новости

Indemnizația unică la nașterea copilului va constitui 20 mii lei

Indemnizația unică la nașterea copilului va crește în anul viitor cu 9068 de lei și va constitui 20 mii lei. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 21 decembrie, modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin HG nr. 1478/2002.

 

Conform estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2024, de  indemnizația unică la nașterea copilului vor beneficia circa 33 115 copii și vor fi necesare resurse financiare suplimentare în cuantum de 302 148.6 mii lei, care au fost fost planificate în proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2024.

 

Oferirea suportului familiilor tinere, extinderea serviciilor de creșă, dar și reducerea semnificativă a sărăciei în rândul copiilor, prin îmbunătățirea prestațiilor și a serviciilor de sprijin destinate familiilor cu copii în situații dificile și de risc, sunt priorități ale Programului de activitate a Guvernului, se meționează în nota proiectului.

 

Indemnizația unică la nașterea copilului se stabilește în cuantum egal cu valoarea monetară a coșului minim de bunuri necesare la nașterea copilului, calculată pentru anul precedent nașterii copilului. Cuantumul indemnizației unice la nașterea copilului se aprobă anual de Guvern. În anul curent indemnizația a constituit 10932 lei, în anul 2022 – 10068 lei, iar în anul 2021 indemnizația unică la nașterea copilului a fost aprobată în mărime de 9459 lei.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

767 просмотры

Дата публикации:

21 Декабрь /2023 12:20

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

cuantumul indemnizaţiei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon