Новости
Legea privind controalele oficiale din domeniul agroalimentar. Când vor fi puse în aplicare noile prevederi?
Controalele oficiale în domeniul agroalimentar vor fi efectuate în baza unei legi speciale - Legea nr. 82 din 12 aprilie 2024 privind controalele oficiale din domeniul agroalimentar, publicată în Monitorul Oficial din 8 mai.
Această lege se va aplica controalelor oficiale efectuate pentru verificarea conformității în domeniile: siguranța alimentelor, integritatea și igiena în orice etapă de producție; diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (OMG) pentru producerea de alimente și hrană pentru animale; hrană pentru animale și siguranța furajelor; măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor; cerințele privind introducerea pe piață și utilizarea produselor de protecție a plantelor și utilizarea durabilă a pesticidelor; producția ecologică etc.
Conform legii, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor este autoritatea competentă, care efectuează și organizează controlul oficial și alte activități oficiale. Autoritatea competentă efectuează periodic controale oficiale asupra tuturor operatorilor, în funcție de riscuri și cu o frecvență corespunzătoare, luând în considerare: riscurile identificate asociate cu animalele și bunurile; locul de desfășurare a activităților operatorilor; utilizarea unor produse, procedee, materiale sau substanțe care pot influența siguranța, integritatea și igiena alimentelor sau siguranța furajelor, sănătatea sau bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor sau care, în ceea ce privește OMG și produsele de protecție a plantelor, pot avea un impact negativ și asupra mediului etc.
Controalele oficiale se efectuează fără notificare prealabilă, cu excepția cazului în care controlul nu poate fi desfășurat în lipsa notificării prealabile sau legislația impune condiții de notificare prealabilă, iar în ceea ce privește controalele oficiale la cererea operatorului economic, autoritatea competentă notifică prealabil controlul oficial. Totodată, controalele oficiale cu notificare prealabilă nu împiedică efectuarea de controale oficiale fără notificare prealabilă.
Conform legii, autoritatea va întocmi rapoarte pentru fiecare control oficial pe care îl efectuează, ce vor conține o descriere a scopului controalelor oficiale; metodele de control aplicate; rezultatele controalelor oficiale; și după caz, măsurile pe care autoritatea competentă le solicită operatorului în cauză, ca urmare a controalelor oficiale efectuate de către acestea.
Ce includ metodele și tehnicile de control oficiale?
- examinare a controalelor pe care operatorii le dețin și a rezultatelor obținute;
- inspecție a echipamentelor, a mijloacelor de transport, a sediilor și a altor locuri pe care le controlează, precum și a împrejurimilor acestora; a animalelor și bunurilor, a materiilor prime, ingredientelor, adjuvanților tehnologici și a altor produse utilizate pentru prepararea și producerea de bunuri sau pentru hrănirea sau tratarea animalelor; a produselor și procedeelor de curățare și de întreținere; a trasabilității, etichetării, prezentării, publicității și a materialelor de ambalare relevante, inclusiv a materialelor destinate să intre în contact cu alimentele;
- controale privind condițiile de igienă la sediile operatorilor;
- evaluare a procedurilor privind bunele practici de fabricație, bunele practici de igienă, bunele practici agricole și a procedurilor bazate pe principiile analizei riscurilor și a punctelor critice de control (HACCP);
- examinare a documentelor, a rapoartelor de trasabilitate și a altor înregistrări care pot fi relevante pentru evaluarea respectării normelor menționate inclusiv, dacă este cazul, documente de însoțire a alimentelor, a hrană pentru animalelor și a oricăror substanțe sau materiale care intră sau ies dintr-o unitate;
- interviuri cu operatorii și cu personalul acestora;
- verificarea măsurătorilor efectuate de operator și a altor rezultate ale testării;
- eșantionare, prelevare, analiză, diagnosticare și teste;
- audituri ale operatorilor;
- orice altă activitate necesară în vederea identificării cazurilor de neconformitate.
Legea are ca scop asigurarea inofensivității și calității produselor alimentare și garantarea consumatorilor produse alimentare, prin responsabilizarea operatorilor din domeniul alimentar, perfecționarea cadrului normativ național privind controalele oficiale.
Legea va intra în vigoare după 24 luni de la publicare, respectiv, la 8 mai 2026.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
598 просмотры
Дата публикации:
10 Май /2024 08:00
Catalogul tematic
Новости | Cельское хозяйство
Ключевые слова
agroalimentar | prevederi | lege | control
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии