Новости

31 mai – raportarea informației referitoare la conturile financiare ce aparțin persoanelor rezidente

Informația referitoare la conturile financiare ce aparțin persoanelor rezidente în jurisdicțiile care fac obiectul raportării se raportează de către instituțiile financiare raportoare, anual până la data de 31 mai a anului calendaristic următor anului la care se referă informațiile, obligatoriu în format electronic, prin intermediul Sistemului Informațional al Serviciului Fiscal de Stat.

 

Astfel, instituțiile financiare raportoare urmează să prezinte Serviciului Fiscal de Stat informațiile aferente perioadelor care încep cu anul 2023.

 

După cum s-a menționat în cadrul unei recente ședințe a Servicului  Fiscal de Stat cu reprezentanții instituțiilor financiare din țară, în contextul implementării Legii nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, schimbul automat de informații privind conturile financiare va deveni un instrument important pentru reducerea economiei tenebre, contracararea fluxurilor ilegale a capitalului în străinătate, combaterea evaziunii fiscale și o sursă suplimentară pentru colectarea veniturilor la buget.

 

În acest sens, propunem instituțiilor vizate să consulte următoarele materiale la subiectul dat:

Schimbul automat de informații privind conturile financiare. Prevederi generale

Raportarea conturilor în contextul schimbului automat de informații privind conturile financiare

Schimbul automat de informații privind conturile financiare. Norme de precauție cu privire la conturile preexistente ale persoanei fizice

 

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

527 просмотры

Дата публикации:

29 Май /2024 08:40

Catalogul tematic

Налоговые новости

Ключевые слова

analiza financiara | angajat rezident | procesul de raportare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon