Новости

A fost lansat un nou Apel de granturi pentru susținerea companiilor cu potențial inovator

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) va fi susținută financiar de Fondul Western NIS Enterprise și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie pentru implementarea Programului guvernamental de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice. Asistența financiară și tehnică în valoare de $500 mii este stipulată  într-un Acord de grant, semnat astăzi, 20 octombrie. Acordul stabilește angajamentul partenerilor privind susținerea modernizării și competitivității IMM-urilor și implementarea inovațiilor digitale în activitatea antreprenorială din Republica Moldova.

 

Dumitru Alaiba, viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a reiterat angajamentul Guvernului pentru susținerea inovației în domeniul antreprenorial. „Prioritatea Guvernului este să dezvoltăm economia și să oferim noi oportunități pentru antreprenorii noștri. Sectorul IMM este inima unei economii sănătoase. Astfel, prin Programul de susținere a inovațiilor digitale și a start-up-urilor tehnologice, ne propunem să stimulăm inovația, să dezvoltăm un mediu antreprenorial solid și propice, să generăm noi locuri de muncă bine plătite și să contribuim la dezvoltarea durabilă a țării noastre”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

 

La rândul său, Dumitru Pîntea, directorul ODA a subliniat faptul că inovația digitală constituie un factor cheie în transformarea proceselor economice și  contribuie la reducerea decalajului social și economic. “Vom valorifica toate oportunitățile care se deschid cu suportul partenerilor noștri pentru a susține mediul de afaceri privind necesitatea investițiilor în tehnologii digitale și inovatoare. Implementarea Programului va aduce plus valoare mediului de afaceri din Moldova conectând sectorul ÎMM cu cel al inovațiilor pentru a asigura o sinergie între cerere și ofertă.”

 

Totodată, în cadrul evenimentului, a fost anunțată lansarea unui nou Apel de granturi pentru susținerea companiilor cu potențial inovator și startup-urilor tehnologice.

 

Acest program oferă finanțare startup-urilor tehnologice și IMM-urilor pentru a avansa în valorificarea ideilor inovatoare și va stimula utilizarea tehnologiilor verzi și producerea sustenabilă în Moldova. Finanţarea nerambursabilă oferită prin intermediul Programului este de maximum 80% din suma proiectului investiţional, dar nu va depăşi suma maximă de 500.000 lei cu o contribuție proprie de minim 20%.

 

Apelul de proiecte investiționale pentru accesarea de suport financiar va fi deschis în perioada 1-30 noiembrie 2023. Înscrierea companiilor interesate de acest Program se va face în regim online.

 

 

Mai multe detalii despre Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice găsiți aici.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

664 просмотры

Дата публикации:

20 Октябрь /2023 13:33

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

granturi

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon