Новости
Actul notarial electronic: proiectul, aprobat de Guvern
În țara noastră va fi instituit regimul juridic al actului notarial electronic. Prevederea este inclusă în proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (inițiativa „Dezvoltarea afacerilor la distanță în Republia Moldova/Contactless Business in Moldova).
Astfel, Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor va fi completată cu un articol nou ce va reglementa actul notarial în formă de document electronic, conform căruia, actual notarial în formă de document electronic se întocmește cu respectarea condițiilor de procedură stabilite atât în conformitate cu legea menționată, cât și cu prevederile privind identificarea electronică, se semnează de către părți sau reprezentanții lor și, după caz, de persoanele invitate de a încuviința actele pe care părțile le întocmesc cu semnături electronice calificate.
Este important de menționat că întocmirea actului notarial prin comunicare la distanță, se realizează doar dacă notarul și toți participanții sunt de acord, asigură prezența simultană și pot comunica față în față prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare. În același timp, comunicarea la distanță nu se poate desfășura dacă cel puțin unul din participanți nu este de acord cu o astfel de comunicare sau dacă nu deține mijloacele tehnice necesare.
Atenționăm că în formă de document electronic NU vor putea fi întocmite următoarele acte și acțiuni notariale:
- Certificarea aflării persoanei în viață sau a aflării unei persoane într-un anumit loc
- Numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a administratorului masei succesorale
- Asigurarea probelor
- Autentificarea testamentelor
- Primirea testamentului olograf și a altor documente pe suport de hârtie la păstrare
- Acte de protest a cambiilor
- Acte de protest al cecurilor în caz de neplată
Potrivit proiectului, modul de inițiere, desfășurare, încheiere a ședințelor de comunicare la distanță, precum și semnarea actelor notariale întocmite în formă de document electronic va fi stabilit printr-un regulament, ce urmează a fi aprobat prin ordinul ministerului justiției, după consultarea Camerei Notariale.
În același timp, actual notarial în format de document electronic se consideră semnat la biroul notarului care l-a întocmit.
Cetățenii străini, apatrizii și beneficiarii de protecție internaționașă pot beneficia de acte notariale întocmite în formă de document electronic dacă se pot identifica și semna electronic utilizând serviciile de încredere calificate în conformitate cu Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere.
Actele notariale întocmite în formă de document electronic nu pot fi rectificate, iar remedierea erorirlor se efectuează doar prin întocmirea unei încheieri de rectificare.
Stabilirea identității, capacității și discernământului, citirea, semnarea actului notarial și exprimarea consimțământului pot fi realizate fără prezența fizică a unora sau tuturor persoanelor vizate, cu utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, nu doar în procesul de întocmire a actului notarial în formă de document electronic, dar și în procedurile de întocmire a actelor notariale semnate de olograf. Aceste acțiuni pot fi realizate la distanță, cu respectarea rigorilor, dacă o astfel de comunicare cu părțile nu periclitează imparțialitatea și confidențialitatea procedurii notariale.
În cazul întocmirii actului notarial în formă de document electronic aplicarea semnăturii electronice de către participanți poate avea loc în fața notarului sau la distanță.
Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege respectiv a fost susținut de Executiv în cadrul ședinței de astăzi, 22 martie. Proiectul de lege urmează a fi prezentat și aprobat în ședință plenară. Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării inițiativei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1379 просмотры
Дата публикации:
22 Март /2023 10:19
Catalogul tematic
Нотариус | Новости | Электронные услуги
Ключевые слова
servicii electronice | Activitatea notarială
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии