Новости

Agricultorii vor fi susținuți prin facilitarea accesului la credite garantate de stat

În scopul partajării riscului de credit și facilitării accesului la credite destinate completării mijloacelor circulante pentru lucrările agricole în anul 2024, ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în comun cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului vor stabili mecanismul de acordare a garanțiilor financiare emise prin intermediul Fondului de finanțare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și condițiile specifice de acordare a garanțiilor pentru credite contractate de la bănci de întreprinderile micro și mici care cultivă cereale.

 

Joi, 2 mai curent,  a intrat în vigoare, fiind publicată în Monitorul oficial Legea nr. 78 din 12 aprilie 2024 pentru susținerea agricultorilor prin facilitarea accesului la credite garantate de stat. Conform Legii nr. 78/2024, mijloacele financiare acordate sub formă de credit enumerate supra, vor putea fi utilizate doar în scopurile stabilite de MAIA în comun cu  ODA.

 

Prin derogare de la prevederile Legii insolvabilității nr. 149/2012, Codului fiscal, Codului vamal nr. 95/2021, ale Codului de executare și ale Codului administrativ, mijloacele financiare acordate sub formă de credit conform condițiilor stabilite, nu vor putea fi urmărite silit și nici aplicate măsuri de asigurare față de acestea în interesul altor creditori, incluzând statul, ai debitorului care a contractat creditul, inclusiv în cazul în care în privința debitorului este intentată procedura de insolvabilitate.

 

Legiuitorul a stabilit că în cazul în care, la data creditării, față de contribuabilii subiecți ai Legii nr. 78/2024 de către Serviciul Fiscal de Stat sunt emise dispoziții de suspendare a operațiunilor la conturile bancare și/sau conturile de plăți, prestatorul de servicii de plată, prin derogare de la prevederile art. 229 din Codul fiscal, va permite trecerea la scăderi a sumelor, doar în cuantumul creditului. Aceeași situație va fi aplicabilă și în cazul altor grevări instituite de către alte organe.

 

Totodată se prevede că prin derogare de la art.180 din CF, pentru restanțele înscrise în Sistemul informațional automatizat „Contul curent al contribuabilului”, Serviciul Fiscal de Stat va fi în drept să încheie cu persoanele care vor beneficia de credite în temeiul Legii nr. 78/2024 acorduri/contracte de modificare a termenului de stingere a obligației fiscale, pe un termen de până la 12 luni, fără aplicarea măsurilor de asigurare sub formă de gaj și/sau fidejusiune.

 

Acordurile/contractele de modificare a termenului de stingere a obligației fiscale se vor întocmi conform modelelor stabilite de către Ministerul finanțelor. Totodată, Guvernul, în termen de două luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 78/2024 (până la data de 2 iulie), urmează să elaboreze actele normative pentru implementarea noilor reglementări.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Министерство Сельского хозяйства и Пищевой промышленности | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1135 просмотры

Дата публикации:

02 Май /2024 09:50

Catalogul tematic

Новости | Cельское хозяйство

Ключевые слова

credite garantate | agricultori

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon