Новости

Amplasarea stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu produse petroliere va fi reglementată

Guvernul, în cadrul ședinței din 3 mai anul curent, a aprobat Regulamentul privind cerințele de amplasare a stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu produse petroliere principale, gaze petroliere lichefiate și gaze naturale comprimate (Regulament) care stabilește cadrul juridic unitar și cerințele de amplasare a stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu produse petroliere principale elaborat de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

 

Prevederile Regulamentului vor fi obligatorii pentru toți agenții economici, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, care execută proiectări, lucrări de construcții-montare și exploatare a stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu combustibil.

 

Normele documentului nu se vor extinde asupra stațiilor existente de alimentare a autovehiculelor cu combustibil la care urmează: a fi modernizat sau înlocuit utilajul tehnologic, fără mărirea capacității/tipului rezervoarelor/recipientelor și fără mărirea numărului de posturi/furtunuri de alimentare; a fi instalat sistemul de automatizare; a fi modernizată sau resistematizată clădirea operatorilor; a fi instalate unități de recuperare a vaporilor conform Regulamentului privind controlul emisiilor de compuși organici volatili rezultați din depozitarea și din distribuția benzinei de la terminale la stațiile de alimentare cu produse petroliere, aprobat prin HG nr. 587/2020.

 

Conform Regulamentului, schemele de amplasare a stațiilor vor fi părți componente ale documentației de urbanism și amenajare locală a teritoriului.

 

Autoritățile administrației publice locale vor asigura, odată cu intrarea normelor noi în vigoare, elaborarea și aprobarea schemelor de amplasare a stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu combustibil, în limitele administrativ-teritoriale stabilite.

 

Astfel, stațiile vor putea fi proiectate, amplasate și construite doar pe terenuri pentru care va fi atribuit codul de reglementare urbanistică în conformitate cu regulamentul local de urbanism aprobat.

 

Regulamentul interzice proiectarea, amplasarea și construirea stațiilor de alimentare a autovehiculelor cu combustibil în zonele de protecție a apelor râurilor şi bazinelor de apă;

  • în zonele de protecție sanitară a surselor de alimentare cu apă potabilă;
  • în zonele stațiunilor balneare și sanatoriilor; pe teritoriul ariilor naturale protejate de stat și în zonele de protecție a acestora;
  • în zonele de protecție ale monumentelor istorice, monumentelor de for public, mormintelor și operelor comemorative de război;
  • în zonele spațiilor verzi ale localităților urbane şi rurale;
  • zonele de protecție sanitară ale instituțiilor sociale;
  • în zonele de odihnă sau practicare a sportului;
  • în zonele de alunecări de teren, inundații și terenuri împădurite, cu risc de producere a catastrofelor cu caracter tehnogen și a avariilor.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

526 просмотры

Дата публикации:

04 Май /2023 07:58

Тематика:

Новости

Ключевые слова

staţii de alimentare | produsele petroliere

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon