Новости

Aplicarea măsurilor restrictive internaționale: formularul de raportare a fondurilor și resurselor economice, propus pentru consultări publice

Entitățile raportoare potrivit legislației în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului au obligația de raportare a fondurilor și a resurselor economice care fac obiectul măsurilor restrictive internaționale. Raportarea se efectuează către Serviciul Fiscal de Stat și include date privind persoanele, contractele și conturile implicate, precum și descrierea și valoarea totală a bunurilor.

 

În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a elaborat proiectul Ordinului cu privire la raportarea fondurilor și resurselor economice care cad sub incidența Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale. Prin acest proiect de propune aprobarea formularului de raportare a fondurilor și resurselor economice care cad sub incidența Legii nr. 25/2016, precum și Instrucțiunea cu privire la modul de completare și transmitere a formularului de raportare a fondurilor și resurselor economice care cad sub incidența Legii menționate.

 

Astfel, în capitolul 1 din formularul de raportare urmează a fi introduse datele despre entitatea care raportează: denumirii entității; codul fiscal al entității; data raportării și organul cu funcție de supraveghere a entității raportoare.

Totodată, în capitolul 2 vor fi indicate date despre fonduri și resurse economice raporatate: codul operațiunii în cadrul cărora au fost identificate fondurile și resursele economice; tipul operațiunii; tipul fondurilor și resurselor economice; valoarea operațiunii, în cifre; codul valutei în care a fost efectuată operațiunea (din trei cifre, conform clasificatorul Băncii Naționale a Moldovei); echivalentul în MDL la cursul stabilit de BNM la data efectuării operațiunii etc.

În capitolul 3 vor fi menționate datele despre plățile operațiunii, în capitolul 4 - date despre reprezentantul părții, iar în capitolul 5 - date despre persoana responsabilă pentru completarea și transmiterea formularului special.

 

Completarea tuturor compartimentelor este obligatorie, cu excepția capitolului 4, care va fi completat doar în cazul existenței reprezentantului. În cazul în care la completarea formularului, entitatea raportoarea nu deține informații din motive obiective, obligatoriu se va introduce caracterul „ X ”.

 

Precizăm că formularul de raportare se remite Serviciului Fiscal de Stat într-un fișier electronic cu extensia .pdf și semnat electronic, precum și în format EXCEL .

 

Proiectul poate fi consultat până la data de 9 februarie curent.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

758 просмотры

Дата публикации:

02 Февраль /2024 08:00

Catalogul tematic

Налоговый учёт | Налоговые новости

Ключевые слова

international | masuri restrictive | consultanta fiscala | resurse financiare | Fond

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon