Монитор ГНС

Aspecte privind completarea anexei 8D la Declarația – forma VEN12

Serviciul Fiscal de Stat informează că, întreprinderile clasificate ca întreprinderi micro, mici sau mijlocii pot achita impozitul pe venit calculat, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost plătite dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote părți, din profitul obţinut în perioadele fiscale 2023–2025 inclusiv, potrivit art. 87 alin. (11) din Codul fiscal.
 

Alegerea opțiunii de aplicare a prevederilor articolului menționat supra se va face odată cu raportarea obligațiilor pentru perioada fiscală respectivă. Corespunzător, aplicarea prevederilor art.87 alin.(11) din Codul fiscal pentru anul 2023 se va efectua prin completarea Declaraţiei forma VEN12 pentru anul 2023.
 

Totodată, agenții economici care aplică prevederile art.87 alin.(11) din Codul fiscal, la prezentarea Declarației – forma VEN12, pentru perioada fiscală 2022, nu au obligația de a prognoza achitarea impozitului pe venit în rate, fiind admisă atât reflectarea indicilor ”0” (zero) în anexa 8D, cât și necompletarea acesteia.
 

Contribuabilul care descoperă că declarația fiscală prezentată anterior conține o greșeală sau o omisiune are dreptul să prezinte o declarație fiscală corectată, conform formularului şi modului de întocmire în vigoare pentru declarația fiscală care se corectează. Declarația fiscală corectată este versiunea declarației fiscale precedente.
 

Astfel, prezentarea declarației fiscale corectate pentru anul 2022 nu influențează alegerea regimului specificat la art.87 alin.(11) din Codul fiscal pentru anul 2023.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Государственная Налоговая Служба

1760 просмотры

Дата публикации:

29 Март /2023 08:39

Catalogul tematic

Налоговая отчетность | VEN12 | Новости

Ключевые слова

dare de seamă | IMM | Forma (VEN12)

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon