Новости
Autoritățile planifică lansarea unui sistem informațional național de informare și comunicare pentru supravegherea pieței
Autoritățile au elaborat proiectul de lege privind supravegherea pieței și conformitatea produselor, ce conține norme și proceduri pentru agenții economici cu privire la produsele care fac obiectul anumitor reglementări tehnice.
Proiectul se va aplica produselor care cad sub incidența reglementărilor tehnice ce transpun legislația de armonizare cu UE, menționate în anexa la proiect (cum ar fi: echipamente individuale de protecție, aparatele consumatoare de combustibili gazoși, mijloace de măsurare, ambalajele și deșeurile de ambalaje, detergenți, îngrășiminte etc. – 70 de produse).
În același timp, prevederile legii nu se vor aplica produselor alimentare; hranei pentru animale; produselor medicamentoase de uz uman şi veterinar; plantelor şi animalelor vii; produselor de origine umană şi produselor de origine vegetală şi animală ce sânt direct legate de reproducerea lor viitoare; produsele cosmetice; dispozitivelor medicale și pentru diagnostic in vitro; autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective.
Prin acest proiect se propune extinderea listei agenților economici responsabili de punerea la dispoziție a produselor pe piață, astfel încât, pe lângă producător, importator, reprezentantul autorizat, în cazul în care nu niciun agent economic din cei menționați, nu este înregistrat în RM furnizorul de servicii de logistică, va executa sarcinile stabilite de lege în calitate de agent economic.
Legea va obliga, de asemenea, indicarea pe produs sau pe ambalajul acestuia, pe colet sau în documentul de însoțire numele agentului economic, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată și datele de contact, inclusiv adresa poștală.
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor va fi desemnant în calitate de Birou unic de legătură și va facilita asistența si cooperarea administrativă între autoritățile de supraveghere а pieței.
Proiectul mai prevede că până la data de 31 martie a fiecărui an, Serviciul Vamal va transmite Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, desemnat în calitate de autoritate de coordonare, date statistice referitoare la controalele efectuate în cursul anului calendaristic anterior în ceea ce privește produsele care fac obiectul prezentei legi.
În același timp, va fi implementat un sistem informațional național de informare și comunicare pentru supravegherea pieței, în scopul colectării și stocării informaților și rezultatelor privind conformitatea produselor. Sistemul va fi instituit de Guvern pentru a sprijini măsurile de supraveghere a pieței, fiind compatibil cu sistemul informațional integrat vamal.
Informațiile conținute în sistemul informațional vor fi puse la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței, Serviciului Vamal, autorităților de reglementare, Biroului unic de legătura, autorității de coordonare și va asigura schimbul de date între autoritățile cu competențe în domeniul supravegherii piețe.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
824 просмотры
Дата публикации:
21 Март /2023 07:58
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
servicii informationale
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии